Ziua Pompierilor sărbătorită alături de giurgiuveni – Vino să cunoști eroii din prima linie!
Astăzi, cu ocazia Zilei Pompierilor, îi invităm pe toți giurgiuvenii să li se alăture pentru a sărbători și a aduce un omagiu acestor eroi dedicați. Evenimentul va avea loc în parcul “Mihai Viteazul” din municipiul Giurgiu, începând cu ora 10:00.
Cei prezenți vor avea ocazia să admire autospecialele utilizate în misiuni și să afle informații esențiale despre cum pot preveni situațiile de urgență.
Giurgiuveni de nota 10
Roxana Chican, coordonator SMURD Giurgiu de peste șapte ani, sărbătorește astăzi împlinirea vârstei de 46 de ani, primind o surpriză specială din partea mamei sale. Aceasta a dorit să îi transmită fiicei sale un mesaj emoționant, dezvăluind lumii câteva detalii din viața personală și profesională a Roxanei, o femeie dedicată și iubitoare, apreciată de toți cei care au avut ocazia să lucreze sau să fie ajutați de ea.
Roxana este cunoscută în Giurgiu pentru empatia sa și dragostea cu care își face meseria. Coordonator al echipei SMURD și voluntar devotat în momentele de criză, ea a fost un sprijin esențial pentru numeroși giurgiuveni, în special în perioada pandemiei. „Este cinstită, devotată oamenilor și ajută pe absolut toți cei care ajung la UPU sau SMURD. Nu contează cine îi cere ajutorul, ea este mereu acolo, săritoare, gata să facă tot ce poate”, a declarat mama sa cu emoție.
Cu o carieră începută inițial în informatică, predând la Seminarul Teologic și la alte instituții din Giurgiu, Roxana a ales să urmeze o cale diferită, cea a medicinei de urgență. Deși a fost profesoară de informatică timp de 15 ani, schimbarea sa către profesia medicală a venit natural, din dorința de a ajuta oamenii în mod direct.
În urma unui concurs, a obținut postul la ISU și a început o nouă etapă în viața sa, pe care o îmbrățișează cu aceeași pasiune și dedicare. „Roxana este un copil extraordinar, care niciodată nu mi-a ieșit din cuvânt. Indiferent de greutăți, ea a rămas mereu respectuoasă și iubitoare. Niciodată nu mi-a răspuns urât. Este un om empatic, iubitor și extrem de devotat meseriei sale”, a mai adăugat mama sa, vizibil emoționată.
Deși are o viață extrem de ocupată, Roxana își găsește timp pentru pasiunile sale, printre care lectura și muzica.
De curând, ea lucrează la o carte, care urmează să fie lansată în noiembrie, un proiect ce reflectă preocuparea ei continuă pentru dezvoltare personală și profesională.
În plus, mama sa a subliniat că Roxana, deși nu crede în instituția căsătoriei, iubește foarte mult copiii și este un profesor dedicat la cursurile de formare a asistentelor medicale. „Formează în continuare cadre sanitare și o face cu o pasiune nemăsurată. Este iubită de colegii ei și de toți cei cu care a lucrat sau pe care i-a ajutat”, a mai spus mama Roxanei.
O întâmplare care reflectă natura altruistă a Roxanei este legată de prietena sa, Mihaela Ilie, pe care a ajutat-o într-un moment de criză personală, rămânând aproape de ea pe tot parcursul unei perioade dificile. „Au rămas prietene și acum, Roxana fiind un sprijin constant pentru ea și pentru alții ca ea”, a adăugat mama sa.
Astăzi, pe 13 septembrie, Giurgiu își celebrează unul dintre cei mai dedicați și iubitori oameni, un model de devotament și grijă față de cei din jur. „La mulți ani, Roxana, și mulțumesc pentru tot ceea ce faci!”, este mesajul mamei sale, un om mândru de fiica sa și de realizările ei extraordinare.
(Jurnal)
Articolul Ziua Pompierilor sărbătorită alături de giurgiuveni – Vino să cunoști eroii din prima linie! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Astăzi, cu ocazia Zilei Pompierilor, îi invităm pe toți giurgiuvenii să li se alăture pentru a sărbători și a aduce un omagiu acestor eroi dedicați. Evenimentul va avea loc în parcul “Mihai Viteazul” din municipiul Giurgiu, începând cu ora 10:00. Cei prezenți vor avea ocazia să admire autospecialele utilizate în misiuni și să afle informații […]
Articolul Ziua Pompierilor sărbătorită alături de giurgiuveni – Vino să cunoști eroii din prima linie! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Autorul articolului Jipa Carmen
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/ziua-pompierilor-sarbatorita-alaturi-de-giurgiuveni-vino-sa-cunosti-eroii-din-prima-linie/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 13 septembrie 2024 09:11