100 de studenți de la Drept, în vizită la Penitenciarul Giurgiu

100 de studenți de la Drept, în vizită la Penitenciarul Giurgiu

Un grup de studenți ai Facultății de Drept din cadrul Universității București au luat parte miercuri, 27 martie, la o vizită de studiu la sediul Penitenciarului Giurgiu.

Studenții au avut ocazia să viziteze secțiile de detenție, școala, spațiile în care deținuții desfășoară activități sportive și activități de reintegrare socială.

Însoțiți de ofițerii specialiști din sectoarele siguranța deținerii și regim penitenciar și reintegrare socială, viitorii absolvenți de studii juridice au avut posibilitatea de a se familiariza cu modul și condițiile de executare a pedepselor privative de libertate, asigurarea drepturilor și libertăților persoanelor condamnate, precum și aspecte referitoare la demersurile de reintegrare socială în care sunt implicate persoanele custodiate.

La finalul turului, a fost organizată o ședință interactivă cu specialiști din cadrul unității, în care studenții au avut ocazia de a adresa întrebări legate de mediul penitenciar și posibilitățile de încadrare în acest sistem.

 

Un grup de studenți ai Facultății de Drept din cadrul Universității București au luat parte miercuri, 27 martie, la o vizită de studiu la sediul Penitenciarului Giurgiu. Studenții au avut…


Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/100-de-studenti-de-la-drept-in-vizita-la-penitenciarul-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 28 martie 2024 11:29

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.