La ultima conferință de presă care, între noi fie vorba a fost un chin pentru cei trei liberali care au participat (Florian Velicu, Dumitru Beianu și Adrian Anghelescu), una din întrebările adresate de ziariști s-a referit la rolul pe care, Marin Anton, fostul președinte al filialei județene Giurgiu a PNLCiteste pe larg

Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Giurgiu a solicitat Consiliului Judeţean un spaţiu suplimentar de 258 metri pătraţi în care să-şi desfăşoare actitivitatea. DSP Giurgiu a făcut această solicitare către Consiliul Judeţean Giurgiu pentru a-şi extinde activitatea de laborator pe sectorul microbiologie şi chimie sanitară (???). În plus Direcţia SanitarăCiteste pe larg

Întruniţi în şedinţă ordinară, vineri 30 august, conilierii judeţeni au a probat modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Judeţean. În esenţă Regulamentul nu a a suportat modificări importante în ceea ce priveşte aleşii locali. Schimbări de substanţă au avut loc în urma apariţiei Nouului Cod Administrativ. Acesta prevedeCiteste pe larg

Fundaţia umanitară irlandeză „Comber”, după o colaborare de aproape 20 de ani cu autorităţile din România, în mod special cu cele din judeţul Giurgiu anunţase, în urmă cu câteva luni, că şi-a încheiat misiunea din România şi se retrage, după ce a predat către DGASPC Giurgiu a unei ultime construcţiiCiteste pe larg

Consilierii judeţeni au aprobat în ultima şedinţă din august noi alocări bugetare pentru reţeaua de drumuri judeţene. Pentru o mai bună funcţionalitate a infrastructurii rutiere, aleşii locali au hotărât să aloce noi sune de bani pentru aceste drumuri. Nu mai puţin de patru proiecte de hoărâre au trecu cu unanimitateCiteste pe larg

Peste 60 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile “Matei Basarab” Ploiești și Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele A.F.C. Astra Giurgiu și CFR Cluj. Cele două echipe vor juca pe stadionul municipal “Marin Anastasovici” din Giurgiu înCiteste pe larg

În şedinţa Consiliului Judeţean Giurgiu din data de 30 august consilierii judeţeni au aprobat modificarea organigramei de persoanal a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecşa Copilului. Direcţia este, de altfel, instituţia   de stat cu cel mai mare număr de salariaţi din judeţul Giurgiu având peste 1000 de pesoaneCiteste pe larg

În urma unor demersuri susţinute pe o perioadă de aproape doi ani, Consiliul Judeţean Giurgiu a reuşit performanţa să atragă fonduri de 31 de milioane de euro pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu şi ambulatoriul spitalului  care vor beneficia de proiecte de reabilitare, extindere şi modernizare. Întregul demers are înCiteste pe larg

După ce la începutul lunii august s-a semnat un nou proiect european, pentru Drumul Judeţean 601, tronsonul ce a rămas nemodernizat, până la intersecţia cu Drumul Naţional 61, preşedintele Marian Mina se arată încrezător că şi alte contracte vor fi semnate în această perioadă. DJ 601 este un proiect câştigatCiteste pe larg

Polițiști din cadrul I.P.J. Giurgiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu efectuează cercetări față de un bărbat bănuit că i-a aplicat concubinei mai multe lovituri în urma cărora aceasta a decedat. Astfel, la data de 28.08.2019, polițiștii au fost sesizați prin SNUAU 112 de cătreCiteste pe larg

Polițiști din cadrul I.P.J. Giurgiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu efectuează cercetări față de un bărbat bănuit că i-a aplicat concubinei mai multe lovituri în urma cărora aceasta a decedat. Astfel, la data de 28.08.2019, polițiștii au fost sesizați prin SNUAU 112, de cătreCiteste pe larg

În perioada premergătoare alegerilor locale din 2016, publicația noastră scria despre averea și opulența afișate de către primarul orașului Mihăilești, candidat, la acea vreme, pentru aceeași funcție. Mai mult, s-a scris chiar și despre faptul că fiul acestuia ar fi avut unele preocupări nu tocmai ortodoxe. Iată că, la maiCiteste pe larg

La conferinţa de presă a PNL-ului giurgiuvean de joi, 30 august au participat Florian Velicu, The post Florian Velicu crede că pentru Marin Anton nu mai există cale de întoarcere în vreo funcţie de conducere în PNL Giurgiu appeared first on Cronica Giurgiuveana – Ziar Independent. Sursa: cronicagiurgiuveana.ro Citeste pe larg