Liviu Dragnea a avut un comportament exemplar în spatele gratiilor. Cele două judecătoare din complet, Adriana Pencea şi Oiţa Ghiţă, consideră că nu au relevanţă declaraţiile publice date de Dragnea (în care el spunea că este deţinut politic şi a fost condamnat pe nedrept – n.r.), dar au apreciat susţinerile acestuiaCiteste pe larg

Nelu Iordache a ratat fuga în Italia din cauza măsurilor anti-COVID. Omul de afaceri a ajuns miercuri dimineață pe aeroportul Otopeni, însă formalităţile impuse din cauza pandemiei COVID-19 i-au dat de furcă. Până să remedieze problema, avionul a decolat. În aceste condiţii, Nelu Iordache a fost nevoit să plece cuCiteste pe larg

Dr. Valeriu Gheorghiţă, preşedintele CNCAV, a afirmat sâmbătă, la Cluj, că aproape 90% dintre persoanele diagnosticate cu COVID-19 sunt nevaccinate, iar peste 91% dintre decese sunt la persoane care nu au primit nicio doză de vaccin, scrie Agerpres. „Ceea ce am observat în ultimele patru săptămâni din cazurile nou diagnosticate,Citeste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu Prima întâlnire a primarului Adrian Anghelescu cu primarul localității Cruzești, Republica Moldova, Violeta Crudu 🤝În anul 2019, municipiul Giurgiu a semnat acordul de înfrățire cu localitatea Cruzești din Republica Moldova. 👍Astăzi, primarul localității Cruzești, Violeta Crudu și-a manifestat intenția de a veni din nou la Giurgiu pentruCiteste pe larg

Medicul Raed Arafat, directorul Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a făcut declarații  despre cele cinci victime aflate în stare gravă după explozia ce a avut loc vineri la o hală de reciclare din Popești-Leordeni. Raed Arafat: ”Prognosticul este rezervat” Șeful DSU a spus că cei cinci răniți grav auCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu Amenzi de peste 13 mii lei aplicate de polițiștii locali săptămâna aceasta 🗒În perioada 16 – 23 iulie 2021 polițiștii locali au constatat 55 de fapte contravenționale, dintre care 10 au fost avertismente scrise, iar 45 au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 13180 lei,Citeste pe larg

Accidentul a avut loc la kilometrul 116 al autostrăzii A 1. Primele date de la faţa locului arată că şoferul unui Mercedes a intrat cu partea dreaptă a autovehiculului sub remorca unui TIR, autoturismul fiind zdrobit sub remorcă. Soţia şoferului, în vârstă de 47 de ani, a murit pe loc,Citeste pe larg

Emil Boc nu a reuşit să le explice clujenilor de ce din 2004 şi până acum municipalitatea nu a avut pe lista de priorităţi şi construirea unor creşe şi grădiniţe. Şi nici nu a încercat să o facă. La nemumăratele reproşuri primite din partea unor părinţi, Boc a răspuns căCiteste pe larg

Traderii Raees Cajee, 21 de ani, şi Ameer, 18 ani, au fugit din Africa de Sud în aprilie după ce le-au trimis un mesaj investitorilor potrivit căruia compania fondată de ei, Africrypt, ar fi fost piratată de hackeri şi toate fondurile ar fi fost sustrase de pe platformă. Potrivit unorCiteste pe larg

Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de şantaj, hărţuire, ameninţare şi violarea vieţii private, şi au reţinut un bărbat de 47 de ani, din Piteşti. „Din cercetări s-a stabilit că înCiteste pe larg

PNL GiurgiuDeputatul PNL Maria Gabriela Horga și-a prezentat pe pagina personală de Facebook bilanțul activității parlamentare în prima sesiune a sa ca… stiripesurse.ro Deputat Maria Gabriela Horga – Bilanțul personal al primei sesiuni parlamentare Deputatul PNL Maria Gabriela Horga și-a prezentat pe pagina personală de Facebook bilanțul activității parlamentare înCiteste pe larg