Vasile Nicorovici (1924 – 1992) a publicat în 1958 una dintre cele mai faimoase cărţi despre Hunedoara. Volumul „400 de zile în oraşul flăcărilor” (Ed. Tineretului) descrie atmosfera oraşului muncitoresc aflat în acea vreme în cea mai prolifică etapă a dezvoltării sale. Cum arăta vacanţa unor turişti americani în RomâniaCiteste pe larg

”Eliberăm din funcţie alţi administratori „speciali”. De data aceasta este vorba de administratorii „speciali” a 3 companii de stat: Uzina Mecanică Cugir, Fabrica de Arme Cugir şi Uzina Automecanica Moreni. Salariile lor erau de 10.874 lei, 14.630 lei şi 16.142 lei pe lună. Cât de bine au fost administrate acesteCiteste pe larg

PNL Giurgiu Dan Motreanu, președinte PNL Giurgiu și europarlamentar: „Astăzi marcăm Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului Romilor. Aducem un omagiu sutelor de mii de victime ale Holocaustului din rândul romilor și reînnoim eforturile și angajamentul pentru egalitatea și incluziunea acestora. Amintirea persecuției romilor este o datorie colectivă europeană careCiteste pe larg

PNL Giurgiu Dan Motreanu, președinte PNL Giurgiu și europarlamentar: Premieră mondială în industria aerospațială Primul satelit de comunicații reprogramabil în orbită, Eutelsat Quantum, a fost lansat vineri de ESA – Agenția Spațială Europeană de la centrul spațial de la Kourou, în Guyana franceză. Satelitul lansat de racheta Ariane 5 areCiteste pe larg

Primaria Fratesti Pentru cursurile de dansuri populare de la Școala Remus de la ora 18.00, transportul se va face cu autobuzul scolar la aceleași ore cunoscute: – în sat Fratesti, plecarea din fata Primăriei Fratesti, la ora 17.30 – în sat Balanoaia, plecarea din fata Scolii Balanoaia, ora 17.45 –Citeste pe larg

Ciclistele Zhong Tianshi şi Bao Shanju, care au cucerit aurul în proba de viteză pe echipe de luni din cadrul JO Tokyo 2020, au urcat pe podium purtând insigne cu fostul lider chinez Mao Zedong. Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a cerut imediat explicații Chinei pentru gesturile sportivelor. „Am cerut ChineiCiteste pe larg

Alina Gorghiu nu a ezitat să-l critice pe liberalul Virgil Guran care a dat de înţeles că alegerile interne din PNL ar putea fi influenţate de „anumite organisme”. „E genul de declaratie care face foarte mult rău și aruncă o umbră de îndoială în legătură cu ceea ce înseamnă competițiaCiteste pe larg

Clotilde Armand contract de salubrizare. Edilul de la 1 spune că este în căutare de „parteneri oneşti”. „După mai multe obstacole și bătălii, am reușit în urmă cu câteva minute să semnez contractul de salubrizare pentru perioada stării de alertă cu firma RER Ecologic Service București Rebu SA. Dacă vremCiteste pe larg

Gabriela Firea lansează un nou atac la Nicuşor Dan, pe care-l acuză că nu face nimic în Bucureşti. Aceasta îl ironizează, numindu-l NIMICușor Dan. „NIMIC nu se face în București, nimic nu mișcă în Capitalei! NIMIC! Și nu o spun eu, ci foștii aliați ai actualului Primar General. Și-au datCiteste pe larg

Val de anchete în cazul muncitorilor îngropaţi de vii pe un şantier din Capitală. A fost deschis penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neluarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă, după ce doi oameni au murit, iar alţi patru au fost răniţi pe şantierul deCiteste pe larg