Absolvent al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, în 1987, Liviu Nicolaescu (57 de ani) a plecat la scurt timp după decembrie 1989 în Statele Unite ale Americii. A avut şi puţin noroc, aşa cum recunoaşte, pentru că americanii l-au susţinut de la început şi l-au ajutat să se integrezeCiteste pe larg

PNL Giurgiu Dan Motreanu, președinte PNL Giurgiu și europarlamentar: Încă 7 zile pentru depunerea propunerilor de proiecte pentru Apelul destinat entităților culturale paneuropene! Finanțat prin programul Europa Creativă și dispunând de 5,4 milioane euro pentru perioada 2021-2023, apelul CREA-CULT-2021-PECE va sprijini orchestrele cu instrumentiști din minimum 20 de state. ProiecteleCiteste pe larg

PNL GiurgiuEuroparlamentarul Dan Motreanu (PNL, PPE) încurajează studenții români să aplice pentru o bursă Erasmus+, un program emblematic al Uniunii Europene dedicat tineretului. De asemenea, deputatul european a votat în luna mai am votat bugetul programului pentru următorii 7 ani, buget de două ori… caleaeuropeana.ro Eurodeputatul Dan Motreanu a votatCiteste pe larg

​Fotbalistul Radja Nainggolan, care a semnat zilele trecute un contract cu Antwerp, are permisul de conducere suspendat. Belgianul a fost prins sâmbătă seară conducând cu viteză excesivă şi sub influenţa băuturilor alcoolice, relatează Laatste Nieuws, potrivit dhnet.be. Parchetul din Anvers a anunţat că permisul lui Nainggolan a fost suspendat pentruCiteste pe larg

​Organizatorii Jocurilor Paralimpice de la Tokyo au decis, cu două zile înainte de startul competiţiei, înăsprirea măsurilor sanitare pentru participanţi. Printre măsuri se numără testarea zilnică pentru covid-19 şi restricţii de deplasare, relatează AFP. În afara obligativităţii purtării măştii şi a testelor zilnice, toţi participanţii la Jocurile Paralimpice – organizatori,Citeste pe larg

Seceta amplificată de încălzirea globală nu este singura cauză a înmulţirii şi extinderii rapide a incendiilor în Italia. Conform Comisiei antimafia din Sicilia, majoritatea incendiilor care au izbucnit în această vară pe insula din sudul ţării au fost provocate intenţionat. Principalul suspect este mafia, iar motivul ţine de afaceri. MaiCiteste pe larg

El a făcut referire la variantele de coronavirus din Africa de Sud (Beta) şi Brazilia (Gamma) care au prezentat mutaţii. La fel şi varianta Delta, care este mult mai contagioasă, potrivit Swissinfo, scrie Mediafax. „Dacă Beta sau Gamma devin mai contagioase sau dacă Delta dezvoltă mutaţii, atunci am putea vorbi despreCiteste pe larg

Terry McDermott, fost internaţional englez și legendă a lui Liverpool, a declarat că suferă de demență, dar este încrezător că se va putea descurca. Fostul fotbalist, în vârstă de 69 de ani, a anunţat că se află în stadiile incipiente ale bolii, conform controalelor efectuate la spital. „Trebuie să măCiteste pe larg

Bărbatul care a agresat doi paramedici dintr-un echipaj SMURD care a intervenit la un caz medical, în Târgu Mureş, iar apoi a distrus portiera autospecialei a fost arestat preventiv. Potrivit Poliţiei Judeţene Mureş, în 19 august, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş au fost sesizaţi de către reprezentanţi aiCiteste pe larg

Bărbatul care a agresat doi paramedici dintr-un echipaj SMURD care a intervenit la un caz medical, în Târgu Mureş, iar apoi a distrus portiera autospecialei a fost arestat preventiv. Potrivit Poliţiei Judeţene Mureş, în 19 august, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş au fost sesizaţi de către reprezentanţi aiCiteste pe larg