Terry McDermott, legendă a clubului Liverpool, diagnosticat cu demență – „Numărul foștilor jucători cu demență sau Alzheimer este uriaș”

Terry McDermott, fost internaţional englez și legendă a lui Liverpool, a declarat că suferă de demență, dar este încrezător că se va putea descurca.

Fostul fotbalist, în vârstă de 69 de ani, a anunţat că se află în stadiile incipiente ale bolii, conform controalelor efectuate la spital.

„Trebuie să mă descurc şi o voi face. Aşa am fost crescut. Nimic nu mi-a fost dat cu uşurinţă vreodată. Nu mi-e frică să-mi asum şi, în plus, aşa cum am văzut, există mulţi alţi jucători într-o stare mult mai rea decât a mea”, a declarat triplul câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Liverpool (1977, 1978, 1981).

„A mă lupta este în natură mea. Cel mai rău lucru a fost, până când am fost diagnosticat cu boala, că nu am ştiut ce aveam”, a spus McDermott.

Numărul foştilor jucători cu demenţă sau Alzheimer este înspăimântător„, a continuat el.

Cu 81 de goluri în 329 de apariţii pentru Liverpool între 1974 şi 1982, McDermott este o legendă a clubului cu care a câştigat şi un trofeu al Cupei UEFA (1976) şi cinci titluri în Premier League (1976, 1977, 1979, 1980 şi 1982). De asemenea, el are 25 de apariţii în echipa naţională a Angliei, potrivit News.ro.

We’re all with you, Terry

— Liverpool FC (@LFC) August 21, 2021

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.