Ne îndreptăm către o toamnă plină de evenimente. Tensiunile politice s-au amplificat după ce miniștrii USR au demisionat, iar partidul a depus ulterior o moțiune de încredere. Principalul partid al coaliției, PNL, își va ține congresul pe 25 septembrie, eveniment care ar trebui să clarifice într-o oarecare măsură perspectivele politice.Citeste pe larg

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat vineri, la Bacău, că populaţia de urşi este mai mică în partea estică a Carpaţilor Orientali, decât în cea vestică, iar o explicaţie a acestui fapt ar putea fi posibile intervenţii ilegale ale cetăţenilor pentru a limita pagubele pricinuite de acesteCiteste pe larg

BioNTech este pe cale să ceară în toată lumea, în următoarele săptămâni, aprobarea pentru folosirea vaccinului său contra Covid-19 la copii de peste 5 ani, au declarat principalii doi directori ai companiei pentru ziarul german Der Spiegel, citat de Reuters. ”În următoarele câteva săptămâni vom înainta rezultatele testelor pentru 5-11Citeste pe larg

Primaria Municipiului GiurgiuConsiliul Județean Giurgiu 🇪🇺 Comisia Europeană a deschis, în cadrul programului Erasmus+, componenta Sport, perioada de depunere a aplicațiilor pentru inițiativa #BeInclusive EU Sport 20…21. ➡️ Obiectivul este de a recompensa cele mai bune proiecte, care au susținut cu succes incluziunea socială prin sport. Proiectele pot include acțiuniCiteste pe larg

Primaria Municipiului GiurgiuConsiliul Județean Giurgiu 🇪🇺 Comisia Europeană a deschis, în cadrul programului Erasmus+, componenta Sport, perioada de depunere a aplicațiilor pentru inițiativa #BeInclusive EU Sport 20…21. ➡️ Obiectivul este de a recompensa cele mai bune proiecte, care au susținut cu succes incluziunea socială prin sport. Proiectele pot include acțiuniCiteste pe larg

Sprijinindu-se de o cârjă, actorul francez Alain Delon a făcut o rară apariție în public vineri la înmormântarea prietenului său, titanul cinematografiei franceze Jean-Paul Belmondo al cărui sicriu a fost depus joi la Domul Invalizilor din Paris, relatează Reuters. Belmondo, care s-a stins luni din viață la vârsta de 88Citeste pe larg

Sindicatul Județean „Solidaritatea Sanitară” GiurgiuFederația “Solidaritatea Sanitară” din România Întâlnire ”Solidaritatea Sanitară” – Ministerul Muncii Astăzi, începând cu ora 10.00, reprezentanții ”Solidaritatea Sanitară” au reluat întâlnirile cu reprezen…tanții Ministerului Muncii Principalele solicitări ale ”Solidarității Sanitare”: 1. Acordarea creșterilor salariale pentru categoriile profesionale ce nu beneficiază de salariile de bază aferenteCiteste pe larg

PSD Giurgiu „Ei sunt la butoane, ei se ceartă, ei au întors spatele ţării! Şi, în timp ce România pare că se stinge uşor, ei continuă să se păruiască pentru supremaţie, bani şi funcţii, încercând să distragă atenţia de la dezastrul pe care îl provoacă în fiecare zi. ÎMPREUNĂ auCiteste pe larg