Avertisment dur în scandalul taxelor mărite din Giurgiu: „Primăria poate pune poprire direct pe conturi!”
Procesul intentat la Tribunalul Giurgiu de mai mulți consilieri locali împotriva majorării taxelor și impozitelor locale produce deja efecte importante pentru contribuabilii giurgiuveni.
Potrivit avocatului Bratu, instanța a respins cererea de suspendare a aplicării Ordonanței de Urgență prin care Guvernul condus de Ilie Bolojan a majorat taxele locale, ceea ce înseamnă că noile valori rămân în vigoare până la soluționarea cauzei pe fond.
În aceste condiții, locuitorii municipiului Giurgiu sunt obligați să achite taxele și impozitele majorate, chiar dacă procesul continuă în instanță.
Avocatul Bratu atrage atenția că mulți cetățeni tratează cu superficialitate această situație, fără să cunoască riscurile reale la care se expun în cazul neachitării obligațiilor fiscale la termen.
„Giurgiuvenii trebuie să știe că taxele și impozitele neachitate pot genera penalități și majorări de întârziere, iar în final se poate ajunge chiar la executare silită”, avertizează acesta.
Mai mult, avocatul subliniază că Primăria dispune de mecanisme rapide pentru recuperarea datoriilor fiscale, fără să mai fie nevoie de un nou proces în instanță.
Potrivit explicațiilor sale, administrația locală deține titlu executoriu direct pentru recuperarea taxelor și impozitelor restante, ceea ce permite instituirea popririlor pe conturile bancare sau executarea altor bunuri ale datornicilor.
În același context, avocatul Bratu susține că modificările legislative adoptate de Guvernul Bolojan ar permite inclusiv recuperatorilor de creanțe să intervină în procedurile de executare silită privind datoriile cetățenilor către bugetele locale.
Mesajul transmis de acesta este unul clar: contribuabilii trebuie să trateze cu maximă seriozitate plata taxelor și impozitelor locale, pentru a evita acumularea datoriilor și eventualele măsuri de executare silită.
Articolul Avertisment dur în scandalul taxelor mărite din Giurgiu: „Primăria poate pune poprire direct pe conturi!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Procesul intentat la Tribunalul Giurgiu de mai mulți consilieri locali împotriva majorării taxelor și impozitelor locale produce deja efecte importante pentru contribuabilii giurgiuveni. Potrivit avocatului Bratu, instanța a respins cererea de suspendare a aplicării Ordonanței de Urgență prin care Guvernul condus de Ilie Bolojan a majorat taxele locale, ceea ce înseamnă că noile valori rămân […]
Articolul Avertisment dur în scandalul taxelor mărite din Giurgiu: „Primăria poate pune poprire direct pe conturi!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/avertisment-dur-in-scandalul-taxelor-marite-din-giurgiu-primaria-poate-pune-poprire-direct-pe-conturi/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 7 mai 2026 17:10