Poți să nu fii de acord cu o afirmație sau alta, venită din partea oricui. Dar să confunzi și să falsifici este degradant. Din păcate, avem zilnic parte de așa ceva. De aceea, întăresc, spre lămurirea situației istorice, cele spuse privind conflictul din Ucraina, care afectează deja adânc viața fiecăruia.Citeste pe larg

Cetățeanul ucrainean Viktor Medvedciuk, eliberat din prizonieratul ucrainean, a plecat din Turcia în Rusia, a anunțat președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, scrie agenția RIA Novosti. Potrivit spuselor sale, în cadrul schimbului de prizonieri dintre Moscova și Kiev, Ankara a avut o listă cu 200 de nume. ”Sunt toți oaspeții noștri.Citeste pe larg

Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a precizat că, imediat după adoptarea deciziei de intrare în componența Rusiei, în privința teritoriilor va începe să se aplice Constituția Federației Ruse, informează agenția TASS. În cazul unui rezultat pozitiv la referendumuri, Rusia va privi încercările Ucrainei de a recupera DonbassulCiteste pe larg

Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a exprimat protest în legătură cu decizia Franței și a Federației Internaționale de Astronautică de a nu invita Rusia la cel de-al 73-lea Congres Internațional de Astronauică, eveniment găzduit de Paris, în perioada 18-22 septembrie, a comentat reprezentanta oficială a MAE rus, Maria Zaharova. DupăCiteste pe larg

După ce ne-au cenzurat o postare despre un adevăr istoric – masacrarea românilor de către unguri la Ip și Treznea – cenzorii Facebook a ajuns să șteargă până și comentariile cititorilor la una dintre postările noastre de azi despre „incidentele” stradale subite Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg