Agenția federală germană de informații interne (Bundesamt für Verfassungsschutz sau BfV) ar angaja zeci de agenți sub acoperire care se infiltrează, printre altele, în grupuri online, unde spionează anti-vacciniștii. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Gaston Lafargue, un cetățean francez care a ales să părăsească o localitate turistică din Franța pentru a locui în Buzău, alături de aleasa inimii lui, a murit subit, la vârsta de 58 de ani, fără să aibă probleme de sănătate, relatează presa locală, Buzonieii. ro și Reporter Buzoian. Read MoreCiteste pe larg

Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a declarat că Occidentul a folosit metodele terorii diplomatice în privința țărilor în curs de dezvoltare pentru ca acestea să voteze, în cadrul Adunării Generale a ONU, în favoarea unei rezoluției antirusești privind referendumurile din Republicile Populare Donețk și Lugansk, precum și din regiunile HersonCiteste pe larg

Confruntarea economică dintre Rusia și Europa a atins un moment ”delicat”, când economia europeană a ajuns în pragul recesiunii, iar cea rusă se întărește, în pofida sancțiuniunilor, scrie publicația britanică The Economist într-un articol citat de cotidianul Vedomosti. Astfel, sfârșitul perioadei de scădere a economiei ruse este demonstrat, în special,Citeste pe larg