Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu informează contribuabilii interesați că, pe portalul ANAF (www.anaf.ro) a fost publicat calendarul seminariilor web care vor fi susținute în cursul lunii noiembrie 2023: – 07.11.2023, ora 11.00, Reglementări fiscale privind impozitarea dividendelor; – 13.11.2023, ora 10.00, Impozitarea veniturilor obținute din meditații acordate în particular de persoanele fizice; -15.11.2023, ora …

Citeste pe larg

O femeie, în vârstă de 66 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această dimineață, pe A1 București-Pitești. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal și Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de …

Citeste pe larg

După ce, miercuri, Poșta Română anunța că valabilitatea cardurilor pentru plata energiei expiră la sfîrșitul anului – mai exact, pe 27 decembrie – de la acea dată urmând a deveni nule, joi, ministrul Fondurilor Europene a declarat că valabilitatea acestor documente se prelungește. Astfel potrivit realitatea.net, ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, anunță faptul că valabilitatea …

Citeste pe larg

O femeie, în vârstă de 66 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această dimineață, pe A1 București-Pitești. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal și Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, cu o autospecială de…

The post Eveniment rutier pe A1 appeared first on Informatia de Giurgiu.

Citeste pe larg

Echipa Vlad Șoimii Ghizdaru a fost exclusă din campionatul ligii a IV-a, seria Sud, iar rezultatele înregistrate până în acest moment vor fi anulate, lucru care va aduce modificări în clasamentul Seriei Sud. La care se adăugă o penalitate sportivă de 3.000 lei…! Clasamentul seriei Sud, după excluderea echipei              […]

Articolul După trei neprezentări consecutive, Vlad Șoimii Ghizdaru,  ”OUT” din fotbalul județean! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

În runda a 6-a din Campionatul Național de Handbal, junioare 3 , ”Dunărea Giurgiu” se deplasează la București pentru a întâlni echipa locală, ”ACS Tonus”. O confruntare ce se va disputa sâmbătă, 4 noiembrie, în  Sala ”Lucian Grigorescu” (fostă Floreasca), de la ora 12:30. „Va fi un meci foarte dificil. Tonus arată,anul acesta  ca o echipă bună. […]

Articolul HANDBAL, junioare 3 / În etapa a 6-a, fetele de la Dunărea Giurgiu merg în Capitală să o întâlnească pe Tonus București apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Sâmbătă, 4 noiembrie, 2023, în etapa a 11-a, a Ligii a III-a, seria 4-a, echipa ”Dunărea Giurgiu” va întâlni – în derby-ul etapei – pe CS Popești-Leordeni. Astfel, ocupantele locurilor 4 și 3 în clasament, Dunărea Giurgiu și CS Popești-Leordeni, se întâlnesc în cel mai echilibrat joc din această rundă.  Meciul se joacă pe stadionul […]

Articolul FOTBAL. Liga III-a, seria a 4-a, etapa a XI-a / Duel de play-off la Giurgiu, sâmbătă, 4 noiembrie apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg