Începând de luni, 7 aprilie 2025, au intrat în vigoare noi tarife pentru producerea și valorificarea plăcilor cu numere de înmatriculare auto, precum și cele aferente serviciilor prestate de către Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări. Conform Ordinului MAI nr. 55/2025, publicat în Monitorul Oficial, tarifele actualizate sunt prevăzuteCiteste pe larg

Principalele misiuni gestionate de pompieri în primul trimestru ale acestui an au fost prezentate, astăzi, într-o conferință de presă susținută de inspectorul șef, lt.col. Vîlceanu Dumitru.   Stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în evenimente grave ce le pot pune viața în pericol, acordarea asistenței medicale de urgență și verificarea îndepliniriiCiteste pe larg

Sâmbăta 05.04.2024, o zi incarcata – sportivii clubului nostru, împărțiți in doua grupuri, pregătiți de Hanshi I.Chelu, sprijinit de Senpai Crețu Marius și Senpai Ristea Teodora, au participat la doua competiti, astfel: – La Sala Polivalentă din București, s-a desfășurat Campionatul Național de Wushu Kungfu-Sanda Light, am participat cu 13 sportivi,Citeste pe larg

Această modificare vine după ce, în forma inițială a OUG 156/2024, statul român condiționase acordarea acestor beneficii de faptul că ele trebuie să fie suportate exclusiv din fonduri externe nerambursabile   adică fonduri europene.  Noile articole de lege prevăd că aceste cheltuieli „se decontează integral din fonduri externe nerambursabile și din cofinanțarea națională aferentă programului”. Modificările se aplică […]

Articolul  Guvernul deblochează acordarea în anul 2025 a primelor didactice și profesionale cât și a tichetelor de 500 de lei pentru elevii dezavantajați! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Sâmbătă, 5 aprilie, în județ s-a jucat pentru etapa cu numărul 6 din play-off-ul  Ligii a IV-a, la fotbal. Capul de afiș al rundei a fost, fără îndoială, meciul disputat pe sinteticul de la Mihăilești, între liderul clasamentului , Axi Adunații Copăceni și ocupanta locului  patru în , Dunărea Găujani. Victoria a revenit echipei din […]

Articolul FOTBAL. Cronica etapei a șasea din play-off-ul Ligii a IV-a, a județului Giurgiu apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

 Agerpres scrie, astazi!

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, 28% dintre români ar vota cu liderul AUR, George Simion, 26% l-ar alege pe Crin Antonescu, susținut de PSD, PNL și UDMR, iar 23% l-ar prefera pe candidatul independent Nicușor Dan, conform unui sondaj național Flashdata.


Pe următoarele locuri în opțiunile electoratului s-ar situa: 

-candidatul independent Victor Ponta (9%), 
-lidera USR, Elena Lasconi (6%),
 -candidata PUSL, Lavinia Șandru (4,6%),
 -candidatul independent Daniel Funeriu (1,5%)
-candidatul PNCR, Cristian Terheș (0,5%)
-candidatul PLAN, Silviu Predoiu (0,2%), 
-candidatul independent Sebastian Popescu (0,1%).

Mai multe informatii cititi Agerpres

Citeste pe larg

  Recent am fost solicitați de câțiva cititori ai cotidianului nostru să aflăm de la conducerea AUR Giurgiu, în ce context reprezentantul AUR în Biroul Electoral Județean este av. Crina Stoianovici și care este de fapt sediul oficial al filialei AUR Giurgiu, sediul din șoseaua București (vis a vis de AJOFM Giurgiu) fiind cunoscut de […]

Articolul Președintele AUR Giurgiu, av. Cosmin CORENDEA, răspunde unor nedumeriri legate de funcționarea filialei în municipiu… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

În etapa a 3-a a Ligii a III-a la fotbal, în Seria a 4-a de play-out, Dunărea Giurgiu  a întâlnit sâmbătă, 5 aprilie, pe teren propriu, ultima clasată, CS Sporting Roşiori 2008. Gazdele s-au impus cu scorul de 5-0, la pauză 4-0. De data aceasta calculele hârtiei s-au confirmat, trupa lui Andrei Nemțescu obținând la […]

Articolul FOTBAL. Liga a III-a, play-out: „Dunărea Giurgiu” – „CS Sporting Roşiori 2008” 5-0 (4-0) apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Miroase urât la baie sau atunci când treceți pe lângă o canalizare? Înseamnă că este o problemă în sistemul de canalizare, cauzată, de cele mai multe ori, de neglijența celor care tratează toaleta ca pe tomberon. Atâta timp cât în vasul de toaletă sau în chiuvetă ajung grăsimi, resturi de mâncare, șervețele umede, păr și […]

The post Din nou despre canalizare, din nou despre AȘA NU!!! appeared first on apagiurgiu.ro.

Citeste pe larg

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, care se marchează anual pe data de 7 aprilie, conducerea Spitalului Județean de Urgență Giurgiu a anunțat modificări în programul de lucru al unității medicale. Potrivit unui comunicat oficial, salariații au dreptul la o zi liberă plătită, în conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă aplicabil pentru perioada 2023-2025. […]

Articolul Program special la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu pe 7 aprilie 2025 apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg