Inspectoratul Şcolar Judeţean Giurgiu vă informează cu privire la  incidentul petrecut în data de 29 mai 2026 la Liceul Tehnologic „Ion Barbu” Giurgiu, în care au fost implicate două eleve din clasa a IX-a, învăţământ profesional. Evenimentul s-a produs în timpul unei pauze şi a constat într-o altercaţie fizică întreCiteste pe larg

Inspectoratul Şcolar Judeţean Giurgiu vă informează cu privire la  incidentul petrecut în data de 29 mai 2026 la Liceul Tehnologic „Ion Barbu” Giurgiu, în care au fost implicate două eleve din clasa a IX-a, învăţământ profesional. Evenimentul s-a produs în timpul unei pauze şi a constat într-o altercaţie fizică întreCiteste pe larg

La data de 5 iunie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Băneasa au fost sesizați direct, de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, cu privire la faptul că în curtea unei locuințe, din comuna Prundu, se află o persoană necunoscută, aflată într-oCiteste pe larg

Este concluzia la care au ajuns oficialii giurgiuveni după o vizită realizată, la sfârșitul săptămânii trecute, pe șantierul acestui  obiectiv – cel mai important proiect care se derulează în prezent în județul Giurgiu. Detalii despre ce se întâmplă pe acest șantier a oferit președintele CJ, Toma Petcu, într-un video realizatCiteste pe larg

Sportul giurgiuvean are din nou motive de mândrie. Tânărul luptător Florian Motoc a fost unul dintre protagoniștii competiției desfășurate zilele trecute, reușind o performanță de excepție: a câștigat piramida rezervată categoriei U18, -70 de kilograme, după o serie de meciuri spectaculoase și pline de dramatism. Anunțul a fost făcut de antrenorul său, Eduard Ingeaua, care […]

Articolul Caracter de campion! Giurgiuveanul Florian Motoc a câștigat piramida U18 la -70 kg, deși a luptat accidentat apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Sâmbătă, 6 iunie 2026, s-au disputat meciurile etapei a 13-a din play-out-ului Ligii a 4-a din județul Giurgiu. Energia Remuș a câștigat la o diferență mare pe teren propiu cu Academia Slobozia, scor 7-2. Progresul Palanca a plecat cu toate punctele din deplasarea de pe terenul celor de la ACS Podul Doamnei, scor  6-4. Dunărea Oinacu a tremurat și ea pentru cele 3 puncte, în meciul jucat pe teren propiu cu MV Călugăreni, scor 2-1. Rezultatele etapei 13 din play-out Liga 4 seria Sud: Energia Remuș- Academia Slobozia    7-2 Dunărea Oinacu- M. V. Călugăreni      2-1 Viitorul Băneasa – Viitorul Hulubești   0-3 Gloria Comana   –  Stă Clasament 1.Energia Remuș            11 10 0 1 48 10   47p Academia Slobozia 11 10 0 1 54 17   39p 3.Viitorul Hulubești        11 5 0 6 23 28     25p 4.Gloria Comana            11 4 0 7 16 33     25p 5.M. V. Călugăreni         12 5 0 7 29 30     22p 6.Dunărea Oinacu           11 5 0 6 19 38     18p 7.Viitorul Băneasa          11 0 0 11 0 33       9p Asociația Sportivă Viitorul Băneasa s-a retras din campionat. Etapa viitoare Gloria Comana  – Viitorul Băneasa  3-0 Viitorul Hulubești – Energia Remuș Academia Slobozia – Dunărea Ooinacu MV Călugăreni   –  Stă Rezultatele etapei 13 din play-out Liga 4 seria Nord: ACS Podul Doamnei – Progresul Palanca    4-6 Silver Inter Zorile  – Maxima Hobaia          5-4 AFC Tîntava- Ștejarul Bulbucata                7-3 Speranța Săbăreni  – Zmeii Ogrezeni           3-0 Clasament Maxima Hobaia      13 6 2 5 47 33      33p 2.AFC Tîntava                 13 6 3 4 35 25      33p 3.Speranța Săbăreni          13 6 2 5 25 23      33p 4.ACS Podul Doamnei     13 7 2 4 23 21      32p Zmeii Ogrezeni        13 8 2 3 39 31      31p 6.Silver Inter Zorile          13 4 3 6 23 27     28p 7.Progresul Palanca          13 4 2 7 25 33      28p 8.Ștejarul Bulbucata          13 2 2 9 17 41         21p Etapa viitoare Maxima Hobaia  – ACS Podul Doamnei Progresul Palanca   –  AFC Tîntava Ștejarul Bulbucata   – Speranța Săbăreni Zmeii Ogrezeni  –   Silver Inter Zorile

Citeste pe larg

ZIUA INTERNATIONALĂ A COPILULUI, SĂRBĂTORITĂ LA BIBLIOTECA JUDEȚEANA „I.A. BASSARABESCU De 1 iunie… la Bibliotecă, este deviza sub care Biblioteca Județeana a sărbatorit 1 Iunie cu acțiuni diverse și atractive care antrenat copiii în joc, voie bună și cunoaștere. Secția Împrumut Carte pentru Copii a Bibliotecii Județene Giurgiu, reprezentată de Renica Andreescu și Simona Tănase, bibliotecare, a devenit, astfel, spațiul de joacă preferat al elevilor de la Școala Gimnazială „Sf. Gheorghe” – structură a Școlii Gimnaziale Nr. 7 Giurgiu, elevii clasei a IV-a, coordonați de prof. înv. primar Otilia Zamfir și bibliotecar școlar Mihaela Simion. Sub deviza „Copilărie, culoare și […]

Citeste pe larg