8 APRILIE, ZIUA INTERNAȚIONALĂ A ROMILOR În acest an,…

Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu

8 APRILIE, ZIUA INTERNAȚIONALĂ A ROMILOR

În acest an, marcăm 50 de ani de la primul Congres Internațional al Romilor, organizat la Londra, în perioada 7-11 aprilie 1971, pentru a sărbători cultura romani și a spori conștientizarea publică referitoare la provocările cu care se confruntă romii de pe întreg mapamondul.
După 50 de ani de la această reuniune internațională, în care s-au adoptat un imn propriu națiunii transfrontaliere rome („Gelem, gelem”) și un drapel simbolic…, care să-i reunească pe toți romii, ca elemente pentru identitatea etno-culturală și lingvistică, ZIUA INTERNAŢIONALĂ A ROMILOR este organizată cu scopul de a promova valorile culturale ale acestei comunităţi, dar şi de a semnala, totodată, problemele cu care se confruntă comunitatea romilor.
Potrivit site-ului oficial al Parlamentului European, www.europarl.europa.eu, romii reprezintă cea mai mare minoritate etnică din Europa, circa 6.000.000 trăind în ţările din Uniunea Europeană, mulţi dintre ei fiind adesea expuşi la diverse forme de discriminare sau chiar de excludere socială.
În România, la data de 8 aprilie, se marchează ”Sărbătoarea etniei romilor din România”, în urma adoptării de către Parlamentul României a Legii nr. 66/2006, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 276 din 28.03.2006. Legea prevede celebrarea, în data de 8 aprilie a fiecărui an, a acestei sărbători, implicarea autorităţilor administraţiei publice centrale, cu atribuţii în domeniul asigurării egalităţii de şanse şi al combaterii discriminării, precum şi a celorlalte autorităţi centrale şi locale, pentru a sprijini organizarea de manifestări publice şi a unor acţiuni social-culturale dedicate acestei zile.

SURSE:
https://www.agerpres.ro/
www.europarl.europa.eu
https://www.europafm.ro/
https://www.juridice.ro/
https://ro.wikipedia.org/
Foto: volume aflate în colecțiile Bibliotecii Județene „I. A. Bassarabescu” Giurgiu

Vezi mai multNu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.Ar putea fi o imagine cu textAr putea fi o imagine cu 2 persoane şi carteAr putea fi o imagine cu 5 persoane, carte şi text care spune „HEINRICH VON WLISLOCKI DESPRE POPORUL NOMAD RROMILOR 8APRILIE ZIUA INTERNAȚIONALĂ A ROMILOR LUCIAN CHERATA FILOSOFIE, CULTURA RROMILOR NICULAE CRISAI Istorie TIGANIL DIN România FIGAN MIT ȘI REALT LBATR”+3

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.