Dar veritabilul act de trădare al inițiatorilor acestei legi devine cu mult mai evident dacă citim dispozițiile modificate ale vechiului art. 20 care prevedea că exploatatorii trebuiau să vândă „pe pieţele centralizate, transparent, public şi nediscriminatoriu, în conformitate cu reglementările emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în continuare ANRE, pentru vânzarea unei cantităţi minime de gaze naturale care nu poate fi mai mică decât cea reprezentată de o cotă procentuală de 50% din cantitatea de gaze naturale din producţia proprie contractate cu livrare în anul calendaristic respectiv, în calitate de vânzător.”
Această reglementare impunea practic vânzarea liberă, la prețul format pe baza cererii și ofertei de pe piața românească, pe baza unei „proceduri avizate de ANRE, astfel încât cumpărătorii de gaze naturale să nu poată să fie condiţionaţi de cumpărarea unei cantităţi minime impuse de către vânzător” a cel puțin jumătate din gazul extras din România.
Această reglementare odată dispărută va lăsa posibilitatea OMV-ului, spre exemplu, să vândă TOT gazul românesc la prețul 83,5 lei/MWh unei companii surori din Austria, iar de acolo să-l vândă cui, cum și pe cât dorește.
A șaptea modificare este făcută la art. 21 și instituie o totală renunțare la suveranitate, inițiatorii renunțând în numele și pentru România și la atributul exclusiv al acesteia de a legifera în domeniul fiscal: „Regimul de redevenţe şi regimul fiscal specific aplicabil activităţilor de explorare, dezvoltare, exploatare şi abandonare prevăzute la art. 18 și art. 19 nu se vor modifica, indiferent sub ce formă, în favoarea sau în defavoarea titularilor de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore și onshore de adâncime, pe toată durata acordurilor.”
Ultimul cadou adus exploatatorilor este abrogarea dispoziției legale ce atrăgea răspunderea „titularilor acordurilor petroliere” și amendarea acestora cu 10% din cifra de afaceri pentru nerespectarea vechilor dispoziții ale Legii : „n) nerespectarea de către titularii acordurilor petroliere a prevederilor art. 20, cu amendă corespunzând cu 10% din cifra de afaceri din anul în care s-a constatat abaterea.”
Cu alte cuvinte… trădătorii din fruntea statului nostru au dat liber la furat! Dar doar pentru corporațiile exploatatoare…
O singură problemă ar avea trădătorii noștri și cei pentru care ei lucrează: abrogarea articolului 21, cel care în actuala legislație, încă nemodificată, prevede că: „Art. 21. – Cota procentuală prevăzută la art. 20 rămâne nemodificată pe toată durata acordurilor.”
(am vorbit mai sus despre cota instituită de art. 20 și am arătat că instituie vânzarea a 50% din gazul extras pe piața liberă din România)!
Cert, și aceasta este în sine o dispoziție ce excede sfera legalului și constituționalului, fiind mai mult o dispoziție contractuală. La fel de neconstituțională și nelegală ca și nou propusa reglementare, care impune ca regimul de redevențe și cel fiscal prevăzute la art. 18 și 19 să nu se modifice pe toată durata acordurilor.
Cert, dacă vor vrea exploatatorii să se modifice norma care „nu se putea modifica” și să se înlocuiască cu o altă normă ce nu se va putea modifica… se va modifica nemodificabilul!
Dar din această „modificare” legislativă iminentă survin mai multe probleme:
3. Credibilitatea statului român, stat pentru care o normă legală care nu poate fi modificată are o viață de doar 4 ani.
4. Seriozitatea, predictibilitatea și stabilitatea legislației românești.
5. Crearea unui precedent pentru legislator care modifică „nemodificabilul” după bunul plac (de fapt la ordin!);
6. Dar mai ales CREAREA UNUI PRECEDENT DE A ACCEPTA DE CĂTRE CORPORAȚIILE EXPLOATAORE A MODIFICĂRII NORMELOR LEGALE „NEMODIFICABILE” – fapt care ar putea constitui un argument în favoarea României în fața unei instanțe internaționale dacă va fi pusă în situația unui viitor proces intentat de exploatatori ca urmare unei a treia serii de modificări a „nemodifciabilului”, de acea d
Dan MV Chitic – Telegram