Clujul e unul dintre orașele României care preia zilnic sute de refugiați ucraineni fugiți din calea războiului. În urbea de la poalele Feleacului, oameni speriați și disperați din cauza situației de acasă vin și pleacă într-un carusel fără oprire, iar Asociația Medical Rescue, printre cele mai active în criza umanitară, încearcă să-i distribuie pe diferite locuri de cazare, unde să-și tragă sufletul și să se gândească în liniște la planurile pentru salvare.
”O fetiță de șase ani mi-a oferit un ou decorat cu mărgele. M-a topit!”
Loredana Sătmărean deține două hoteluri, ambele intrate în rețeaua de găzduire a refugiaților. Cel mai mare e ”Meteor”, situat chiar în centrul Clujului. Toate camerele, totalizând 48 de locuri, plus paturi suplimentare pentru copii, sunt puse gratuit la dispoziția ucrainenilor.
”Am oferit la început trei-patru camere, dar, când am văzut că fluxul crește de la o zi la alta, am decis să contribuim cu întreg hotelul. Am adus și circa 50 de voluntari studenți, care ne ajută la recepție, la bucătărie, la curățenie. Oamenii pot sta oricât au nevoie, beneficiind inclusiv de mâncare”, spune Sătmărean.
Ea mărturisește că ”e dramatic să interacționezi cu fiecare în parte, fiindcă e imposibil să nu te implici emoțional. De exemplu, au venit într-o zi două familii, mame și fiice, doar una dintre fete o rupea puțin pe engleză. Mi-au cerut parola de wi-fi și, discret, m-am trezit că o puștoaică de șase ani îmi întindea un ou decorat manual cu mărgele. Apoi, la cină, aceeași fetiță vorbea cu mine, am chemat pe cineva să-mi traducă și am aflat că voia să-mi ureze să am parte de toți banii din lume. N-ai cum să rămâi impasibil în fața unor astfel de episoade”.
”A mai sosit și un grup de studenți nigerieni, aflați în ultimul an la medicină în Harkov. N-au ieșit două zile din camere, n-au mâncat nimic. Le-am bătut la ușă ca să le explic faptul că sunt în siguranță, i-am invitat la masă. Dar toți erau speriați. Au plecat de acolo doar după ce au văzut că pică bombele pe facultate”, a mai povestit Loredana Sătmărean.
Adaugă: ”Ucrainenii sunt complet surprinși când văd sprijinul necondiționat de care se bucură. Nu știu ce idei aveau despre România. O doamnă, cu mama și copilul, a început să plângă, că nu poate rămâne aici și vrea să ajungă în Germania. Am ajutat-o să găsească un șofer, fiindcă spunea că e începătoare la volan și-i era teamă să nu pună în pericol viața celorlalte două persoane din familie”.
Loredana Sătmărean
Julia din Sumi: ”Am crezut că visez bombardamentele”
La ”Meteor” primesc și animalele.
”Au adus oamenii după ei câini lup, pisici, chihuahua. Le-a fost milă să-i abandoneze în Ucraina. Am făcut apel pe facebook să colectăm hrană și pentru animale, iar rezultatele au fost imediate. Am întâlnit și cazuri emoționante, de genul a doi copii, care au văzut cățelul meu la hotel, se jucau cu el, dar se simțea că erau neliniștiți. Și am aflat de la mama lor că a trebuit să lase acasă doi Yorkshire, după care au plâns tot drumul”, relatează Loredana Sătmărean.
Printre refugiații din hotel, Clovis, Julia și cei doi copii, un băiat de cinci ani și o fată de trei ani, constituie un grup aparte, pentru că bărbați nu prea vin, fiind blocați în Ucraina prin ordinul de mobilizare generală. Clovis e însă de origine camerunez, a studiat ingineria timp de cinci ani și nu cade sub incidența ordinului de natură militară:
”Am aplicat de trei ori pentru a obține cetățenia, iar procedurile s-au tot amânat. Dacă lucrurile s-ar fi rezolvat, n-aș mai fi avut voie să ies din țară. A fost doar dorința lui Dumnezeu să se întâmple așa!”.
Familia provine din Sumi, oraș din estul Ucrainei, bombardat masiv de armata rusă. Julia își amintește:
”M-am trezit într-un sunet infernal într-o dimineață și am crezut că am visat că se bombardează. Dar era real. Au început să sune și sirenele. Educatoarea copiilor m-a sunat să-mi spună că se suspendă cursurile. Am mers repede să cumpăr de mâncare, toată ziua am petrecut-o la părinți, iar seara, la impulsurile fratelui meu, am decis să plecăm pentru a ne salva viețile. Ne-am strâns câteva lucruri în cinci minute, ne-am luat la revedere de la cei dragi și am lăsat totul în urmă. Am făcut cinci zile până la granița cu România. Mașina am abandonat-o înainte de vamă din cauza aglomerației și am intrat pe jos în România”.
”Abia terminasem să ne construim casa”
”Încă nu-mi vine să cred ce se întâmplă. Trăim un coșmar. Nu ne-am gândit că rușii ne vor ataca, până la urmă, în ciuda anumitor semnale anterioare. Am construit acolo totul de la zero, tocmai terminasem de ridicat casa, dar am fost nevoiți să abandonăm. Copiii s-au speriat îngrozitor când vedeau oameni înarmați pe stradă și ne întrebau ce se întâmplă”, spune Clovis. Și adaugă: ”Dumnezeu să-i binecuvânteze pe români și România, fiindcă ne-au ajutat și ne ajută fantastic de mult! I-am sfătuit pe toți prietenii care fug din Ucraina să vină prin România”.
Familia plănuiește să ajungă în Germania și apoi în Canada. Julia relatează și un episod legat de propaganda rusă:
”Am un unchi în Rusia, care discută cu mătușa mea și nu crede nimic din ce i se spune despre războiul din Ucraina. Zice că nu e niciun război, ci o operațiune de eliberare a armatei ruse. Nu există argumente pentru a-l convinge de contrariu. Acolo trăiesc în altă lume”.
Julia și Clovis
”Am văzut distrusă locuința unor prieteni din Kiev”
Natalia și Liza au fugit din Odessa împreună cu fiicele lor de șapte și opt ani. Prima lucra acasă ca maseur și instructor de înot pentru copii, iar cealalată muncea în turism.
”Oamenii se simt un pic mai în siguranță în Odessa, care beneficiază și de un puternic sistem de apărare cu arme antiaeriene, dar am decis să plecăm fiindcă amenințarea unui asalt asupra orașului a crescut zilnic și nu vrem să trăim tragediile petrecute în Harkov, Herson, Kiev sau Irpin, unde civilii mor cu sutele. Am văzut cu ochii mei la televizor casa unor prieteni din Capitală distrusă de bombele rușilor”, afirmă Natalia.
Fiul ei de 23 de ani și soțul au rămas în Ucraina. La fel s-a întâmplat cu rudele Lizei: ”Sunt acasă părinții, frații, verișorii. Tata e invalid și îi e foarte greu să se deplaseze”. Au plecat cu mașina, cu câteva bagaje strânse în grabă și cu un drăguț câine, de care fata Nataliei n-a dorit să se despartă.
”Putin, oprește-te! Omori o națiune liberă!”
”Copiii au început să se panicheze, nu mai puteau dormi noaptea și a trebuit să luăm decizia radicală de a părăsi Ucraina. N-avem stabilită încă o destinație clară, dar o vom apuca spre Ungaria și Slovacia”, spun cele două.
Iar Liza povestește că ”mătușa mea din Polonia găzduiește deja șapte refugiați și deocamdată nu avem loc acolo”.
Sunt pentru prima oară în România, ”nu ne așteptam la atâta bunătate și susținere”. Trec însă prin momente în care-și stăpânesc lacrimile cu greu:
”Încercăm să nu-i încărcăm și mai mult pe copii, dar când vedem știrile la televizor nu ne mai putem abține. Cele mici ne simt, vin să ne îmbrățișeze”.
Fetele au și în aceste zile acces la cursuri online și caută să rămână conectate la școală: ”Sunt puse gratuit la dispoziție materiale educaționale”.
Ce ar face dacă l-ar privi în ochi pe dictatorul Putin?
”I-am spune să se oprească, pentru Dumnezeu! Omori oameni nevinovați. Omori o națiune liberă și independentă!”, spun Natalia și Liza. Și încheie: ”Abia acum poate înțelegem cu adevărat ce înseamnă pacea. Nicio țară din lume nu merită soarta de azi a Ucrainei”.
[embedded content]
Reflectorul de Sud