De ..sezon…!
A fost odată ca-n povesti, A fost, de-ar mai fi iară, Din neamuri tracice, regeşti, O prea frumoasă ţară.
Şi era una pe pământ, Şi mândră-n toate cele, Cum e icoana unui Sfânt, Şi Luna între stele.
Mă doare-n suflet, când privesc, La tot ce se întamplă, Şi in mormant mă răsucesc, Şi cuie-mi intră-n tâmplă.
Eu nu mai simt miros de tei, În viata mea postumă, Nu văd nici vajnici pui de lei, Doar mucegai şi humă.
Luceferi nu mai strălucesc, Cand ţara e o rană, Copiii mamele-şi bocesc, Ca n-au în blide hrană.
Cântat-am graiul românesc, Această dulce limbă, Dar astăzi, cei ce-o mai vorbesc, Prin alte ţări o schimbă .
Degeaba le-am lăsat cu dor, O “Doină”, să tresară! Trecutul nu e viitor, Şi viaţa li-i amară.
Nici harta nu-i ca-n alte dăţi, Din Nistru până-n Tisa, Moldova-i astăzi jumătăţi, Cât rău făcutu-ni-s-a!
Degeaba scris-am eu scrisori, Din vremuri de urgie, Şi m-am rugat de-atâtea ori, Mai bine să vă fie.
Avut-am piatră la hotar, Şi-n ţara noastră singuri, Cules-am holde din brăzdar, Acum n-aveţi nici linguri.
O, biet popor român sărac, Cu-o ţară prea bogată! Tu vino-i răului de hac, Să nu ţi-o vândă toată!
Şi dă-i afară pe străini, Cu toţi îmburgheziţii, Să nu-ţi mai fie-n alte mâini, Guverne şi poliţii!
Cu trupe de comedianţi, Numindu-le partide, Sunteţi românii emigranţi, Din Rai în ţări aride.
Pierdut-aţi banii ţării-n vânt, Şi-i goală visteria, Mai daţi şi ape şi pământ, Şi vindeţi România.
Mihai Viteazu v-a lăsat, O ţară mai rotundă, Voi azi aţi scos-o la mezat, Străinii vă inundă, Aveţi întinsul Bărăgan, Şi nu aveţi o pâine.
Aveţi şi turme şi ciobani, Dar duceţi vieţi de câine, Aveţi bogaţii munţi Carpaţi, Şi dulcea Mioriţă, Păduri de brazi, ce vă sunt fraţi, Şi flori în poieniţă.
Aveţi o deltă ca-n poveşti, Vedeţi să nu v-o fure, Atâtea ape, atâţia peşti, Şi nu mâncaţi nici mure, Nici vii pe deal nu mai zăresti, Livezile se-uscară, Când mărul Ţarii Româneşti, Se-aduce de afară.
Nu vine Mircea cel Batrân, Nici Ştefan de la Putna, Să vi-l alunge pe păgân, Cand voi lăsat-aţi lupta, Albastrul cerului senin, Se-ntunecă mai tare, De-atâţia nouri de venin, De-atâta delăsare.
Nu voi a vă-nvăţa de rău, Ci-ncerc a vă-nţelege, De ani şi ani cădeţi în hău, Nimic nu vă mai merge, Ruşine să vă fie-n veac, Că v-aţi trădat străbunii, De parcă n-aţi fi pui de dac, Ci rude-aţi fi cu hunii!
Lasaţi pe-ai voştri guvernanţi, Să vă înece-n smoală, Să fiţi doar simpli figuranţi, În ţara voastră goala.
Nicoleta Croitoru
Reflectorul de Sud