A fost odată ca-n povesti, A fost, de-ar mai fi iară, Din neamuri tracice, regeşti, O prea frumoasă ţară.

De ..sezon…!
A fost odată ca-n povesti, A fost, de-ar mai fi iară, Din neamuri tracice, regeşti, O prea frumoasă ţară.
Şi era una pe pământ, Şi mândră-n toate cele, Cum e icoana unui Sfânt, Şi Luna între stele.
Mă doare-n suflet, când privesc, La tot ce se întamplă, Şi in mormant mă răsucesc, Şi cuie-mi intră-n tâmplă.
Eu nu mai simt miros de tei, În viata mea postumă, Nu văd nici vajnici pui de lei, Doar mucegai şi humă.
Luceferi nu mai strălucesc, Cand ţara e o rană, Copiii mamele-şi bocesc, Ca n-au în blide hrană.
Cântat-am graiul românesc, Această dulce limbă, Dar astăzi, cei ce-o mai vorbesc, Prin alte ţări o schimbă .
Degeaba le-am lăsat cu dor, O “Doină”, să tresară! Trecutul nu e viitor, Şi viaţa li-i amară.
Nici harta nu-i ca-n alte dăţi, Din Nistru până-n Tisa, Moldova-i astăzi jumătăţi, Cât rău făcutu-ni-s-a!
Degeaba scris-am eu scrisori, Din vremuri de urgie, Şi m-am rugat de-atâtea ori, Mai bine să vă fie.
Avut-am piatră la hotar, Şi-n ţara noastră singuri, Cules-am holde din brăzdar, Acum n-aveţi nici linguri.
O, biet popor român sărac, Cu-o ţară prea bogată! Tu vino-i răului de hac, Să nu ţi-o vândă toată!
Şi dă-i afară pe străini, Cu toţi îmburgheziţii, Să nu-ţi mai fie-n alte mâini, Guverne şi poliţii!
Cu trupe de comedianţi, Numindu-le partide, Sunteţi românii emigranţi, Din Rai în ţări aride.
Pierdut-aţi banii ţării-n vânt, Şi-i goală visteria, Mai daţi şi ape şi pământ, Şi vindeţi România.
Mihai Viteazu v-a lăsat, O ţară mai rotundă, Voi azi aţi scos-o la mezat, Străinii vă inundă, Aveţi întinsul Bărăgan, Şi nu aveţi o pâine.
Aveţi şi turme şi ciobani, Dar duceţi vieţi de câine, Aveţi bogaţii munţi Carpaţi, Şi dulcea Mioriţă, Păduri de brazi, ce vă sunt fraţi, Şi flori în poieniţă.
Aveţi o deltă ca-n poveşti, Vedeţi să nu v-o fure, Atâtea ape, atâţia peşti, Şi nu mâncaţi nici mure, Nici vii pe deal nu mai zăresti, Livezile se-uscară, Când mărul Ţarii Româneşti, Se-aduce de afară.
Nu vine Mircea cel Batrân, Nici Ştefan de la Putna, Să vi-l alunge pe păgân, Cand voi lăsat-aţi lupta, Albastrul cerului senin, Se-ntunecă mai tare, De-atâţia nouri de venin, De-atâta delăsare.
Nu voi a vă-nvăţa de rău, Ci-ncerc a vă-nţelege, De ani şi ani cădeţi în hău, Nimic nu vă mai merge, Ruşine să vă fie-n veac, Că v-aţi trădat străbunii, De parcă n-aţi fi pui de dac, Ci rude-aţi fi cu hunii!
Lasaţi pe-ai voştri guvernanţi, Să vă înece-n smoală, Să fiţi doar simpli figuranţi, În ţara voastră goala.
Nicoleta Croitoru

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.