Adunarea Generală a ONU cere Rusiei să oprească războiul împotriva Ucrainei. Ambasadorul ucrainean spune că Putin are ca obiectiv să comită un genocid

Rezoluţia fost votată de 141 de ţări, o majoritate covârşitoare. Alte cinci ţări au votat împotrivă, în timp ce 35 s-au abţinut, printre care China.
Rezultatul a fost aplaudat la scenă deschisă, transmite AFP.
Rezoluţia cere Moscovei să îşi retragă „imediat, complet şi necondiţionat toate forţele militare” din Ucraina şi „condamnă decizia Rusiei de a creşte statutul de alertă al forţelor sale nucleare”.
În afară de Rusia, împotriva rezoluţiei au mai votat Belarus, Coreea de Nord, Eritreea, Siria.
Ambasadorul Ucrainei la ONU, Serghei Kisliţia, a denunţat miercuri un „genocid” în curs de desfăşurare în ţara sa, comis de Rusia.
„Este deja clar că obiectivul Rusiei nu este doar ocuparea. Este un genocid”, a spus ambasadorul ucrainean.
„Este uşor să semnezi Carta ONU pe timp de pace, dar veniţi să o semnaţi pe timp de război”, a spus el, ţinând în mână mica broşură albastră pentru cele 193 de ţări membre ale organizaţiei reprezentate.
Omologul său rus, Vasili Nebenzia, a făcut apel la un vot împotriva rezoluţiei şi a susţinut, în acord cu retorica obişnuită a Kremlinului, că ţara sa doreşte doar să „oprească” conflictul militar din Donbas.
Conflictul militar din Donbas a izbucnit în primăvara anului 2014, între separatiştii proruşi susţinuşi de Moscova şi armata ucraineană, la scurt timp după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.