Alegerile din Sectorul 1. Procurorul de caz: „Există fraudă la nivelul secţiilor. S-ar putea să găsim fraudă de ambele părţi”

Într-un interviul pentru Kanal D, procurorul Sorin Iaşinovschi a declarat că suspiciunile cu privire la frauda alegerilor din Sectorul 1 al Capitalei au fost întărite de imaginile „unde au apărut persoane care umblau cu rucsacul în spate, la miez de noapte, fără să aibă acces în clădirea respectivă”, dar şi de faptul că „nimeni nu a oferit o explicaţie logică” după ce acele imagini au apărut public.

„Aceste suspiciuni au întărit plângerea părţii vătămate şi ne-au convins că trebuie să facem o anchetă serioasă şi să vedem dacă s-a întâmplat ceva, dacă s-a luat ceva de acolo, dacă s-a adus ceva de acolo, ca la final alegătorii să ştie că ce s-a consemnat este ceea ce au votat, sau au existat şi fraude. Noi nu am pornit în această anchetă cu scopul de a demonstra o fraudă, noi am pornit cu scopul de a afla adevărul”, a spus procurorul.

Conform acestuia, persoanele care au intrat în sala unde se aflau buletinele de vot au încălcat anumite dispoziţii.

„Intrarea în acea sală trebuia făcută în anumite condiţii, trebuia să fie mai multe persoane din cadrul biroului electoral de sector, erau nişte reguli, dar aceste reguli s-au încălcat. Acum, dacă s-au comis şi fapte penale, pentru că aceste încălcări pot fi şi fapte sancţionate administrativ, dacă s-au comis sau nu fapte penale nu putem şti în această fază, de aceea trebuie să facem anchetă”, a explicat Iaşinovschi.

În ceea ce priveşte dispariţia unor saci cu voturi, procurorul a transmis că nu ar putea avansa o astfel de idee: „Când vom finaliza numărătoarea, atunci vom şti exact”. Întrebat dacă, până în acest moment, există fraudă, Sorin Iaşinovschi a afirmat:

„La nivelul secţiilor, există. Există, dar nu pot da cifre, atât vă zic. Există, deci din ce-am vazut, există.”

Nu în ultimul rând, procurorul Sorin Iaşinovscki nu a exclus o eventuală răsturnare de situaţie cu privire la câştigătorul alegerilor din Sectorul 1.

„Tot ce e posibil. Într-o anchetă întotdeauna poţi avea şi răsturnări de situaţie când nu te mai astepţi (…) S-ar putea să găsim fraude de ambele părţi”, a mai explicat procurorul.

Îniţial, postul de televiziune a făcut public, marţi, un promo al interviului cu procurorul Iaşinovschi, care afirma că au existat fraude la nivelul secţiilor de votare, unde se anunţa că interviul complet va fi difuzat miercuri seara, de la ora 19.00, în jurnalul de ştiri.

La scurt timp după precizările lui Iaşinovschi, Gabriela Scutea, procurorul general al României, a reacţionat şi a transmis că procurorii au obligaţia să respecte legea privind accesul la informaţiile publice şi ghidul CSM privind comunicarea publică.

Ulterior, postul de televiziune a luat decizia să nu mai difuzeze pe post interviul cu procurorul care vorbeşte despre situaţia alegerilor din Sectorul 1 al Capitalei, făcându-l public doar online. Mai mult, promo-ul iniţial a fost înlăturat de pe pagina de Instagram Kanal D.

Ancheta alegerilor din Sectorul 1 este încă în desfăşurare.

 

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.