Anunțul făcut de premierul Ciucă, la Guvern: a fost semnat un document IMPORTANT. Cine sunt beneficiarii

„Activitatea de astăzi este o activitate foarte importantă pentru Ministerul Muncii, dar și pentru Guvernul României. Spun că este foarte importantă pentru că, așa cum am afirmat de fiecare dată, în centrul programului de guvernare, în centrul preocupărilor Guvernului României se află cetățeanul român, indiferent unde se află el. Prin activitatea de astăzi, este datoria noastră – a Guvernului României, a Ministerului Muncii din România, a Ministerului Muncii din Italia – să putem să identificăm acele soluții și să concretizăm acele măsuri care pot fi luate la nivelul ambelor ministere, astfel încât să putem să asigurăm standardele europene de protecție socială atât a cetățenilor români care lucrează în Italia – și aici discutăm de peste un milion de români aflați în Italia – cât și, desigur, a cetățenilor italieni care lucrează în România – discutăm de aproximativ 9.000 de cetățeni italieni.

Practic, prin activitatea de astăzi se asigură acele elemente de colaborare și coordonare între Ministerele Muncii român și italian pentru a putea să își coordoneze cât mai bine instrumentele, astfel încât să poată să asigure, așa cum spuneam, că se respectă standardele, că cetățenii români și cetățenii italieni beneficiază atât de drepturile și reglementările la nivel național din Italia și din România și, în mod deosebit, se respectă drepturile în conformitate cu reglementările Uniunii Europene.

Ceea ce doresc să subliniez este ca astfel de activităţi – şi sunt convins că domnul ministru Budăi va continua demersurile de acest fel – să se desfăşoare şi pentru românii care lucrează în alte ţări din UE şi nu numai, şi în felul acesta să ne asigurăm că ei sunt ambasadori de bază ai României, pentru că acolo unde au fost primiţi, cum Italia i-a primit cu braţele deschise, îşi desfăşoară activitatea, lucrează aşa cum trebuie acolo, sunt cetăţeni respectabili şi noi ne asigurăm că drepturile lor sunt asigurate şi protejate. Și am asistat la discuţii – se vorbea atât de drepturile salariale, cât şi de drepturile care li se cuvin în momentul în care îşi încetează activitatea şi au drept la pensie şi, desigur, toate celelalte drepturi care ţin de siguranţa muncii pe timpul activităţilor care le desfăşoară, încă o dată, atât pentru cetăţenii români, cât şi pentru cetăţenii italieni. Este cu atât mai important cu cât trebuie să subliniem că relaţiile economice dintre România şi Italia sunt unele cât se poate de consistente şi prin tot ceea ce noi desfășuram acum nu facem altceva decât să contribuim la consolidarea lor şi la asigurarea cadrului ca ele să se dezvolte şi să poată să prindă mai multă consistență.

Încă o dată, domnilor miniștri, vreau să vă mulțumesc pentru această decizie și efortul pe care l-a făcut domnul ministru Andrea Orlando și îl rog să transmit salutul meu premierului Draghi şi, de asemenea, aşa cum am discutat cu domnul ambasador şi cu comunitatea oamenilor de afaceri italieni din România, privim cu încredere că în viitor vom continua astfel de activităţi bilaterale şi, de ce nu, să avem o întâlnire la nivel de premieri, la nivel guvernamental pentru a putea să consolidăm şi mai bine relaţiile bilaterale dintre ţările noastre.”, a transmis premierul Ciucă, potrivit unui comunicat al Guvernului României. 

În prezent, mai bine de 1 milion și jumătate de români se află în Italia. 

Știre preluata de la Realitatea.net

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.