Boc și Patachon. De ce primarul cu sindrom de personalitate multiplă nu va ajunge egalul lui Maniu, Bartolomeu Anania sau Florin Piersic
Nu mai e ca pe vremuri: radiografia socială a Clujului s-a schimbat, vremurile s-au schimbat. Orașul s-a umplut de oameni care gândesc, iar oamenii care gândesc își pun întrebări, nu suportă să le fie insultată inteligența.
Nu mai e ca pe vremuri când se comitea un rahat și slugile lui Boc erau trimise să îl acopere. Social media, între care se distinge tot mai tare Facebook, au preluat funcțiunile presei main stream, iar cetățenii fac ei înșiși poze cu gropile Clujului, cu pruncii care umblă desculți în zăpadă la Pata Rât (poza de mai jos e de acum trei zile), cu lucrările de doi bani din jurul Teatrului Național.
De la un cetățean a pornit și informația ce avea să ajungă știre virală cum că statuia marelui Iuliu Maniu a fost aruncată pe jos, așa cum arunci o canapea găurită.
Un alt cetățean a așezat un buchet de flori pe ”cadavrul” statuii, într-un gest cu iz funerar care a amplificat furia opiniei publice.
Nesimțitul de Boc, însă se crede ca pe vremuri, crede că poate face un live pe Facebook și să dea vina pe un macaragiu dobitoc. Dar nu mai e ca pe vremuri. Oamenii s-au prins deja că e un papagal politic.
A mai apărut o știre. Pentru Florin Piersic, aniversatul nostru, la cei 87 de ani de viață, nu a putut fi închiriată Opera Națională din Cluj-Napoca.
Actorul nu avea bani. Iar marii ”domnitori” ai Clujului, primarul Emil Boc și Alin Tișe, bossul Consiliului Județean Cluj, erau prea ocupați să se admire în oglindă.
Chiar și așa, în sala Casei de Cultură a Studenților, 1000 de clujeni s-au ridicat în picioare și i-au cânta ”La mulți ani” ”Piersicului”, într-un gest emoționant de admirație sinceră.
Acum câțiva ani, când aveau nevoie de voturi, Emil Boc și Alin Tișe nu mai știau cum să se lipească de costumul marelui actor, ca să mai rășpălească puțină imagine de la el. Ce cruntă ipocrizie! Ce căpușăreală ieftină!
Cât mai are zile, pentru că e o Comoară Națională ce aparține Clujului, Florin Piersic ar trebui sărbătorit an de an, dacă Dumnezeu ajută să trăiască 102 ani, încă 15 ani de acum înainte! Fiindcă altul ca el nu se va mai naște.
Astăzi se împlinesc 12 ani de la plecarea la cele sfinte a lui Bartolomeu Anania, fostul Mitropolit al Clujului, unul dintre cei mai iubiți prelați din Istoria României, stâlp al Ortodoxismului și un cărturar de seamă.
Zero barat pentru Emil Boc acest lucru!
Nici măcar un eveniment penibil de comemorare, din acela sforăitor, nu a avut loc.
Ne-am obișnuit cu faptul că Emil Boc nu iubește ortodoxia. Nici cu Mitropolitul Anania, nici cu Înaltul Andrei, nu a avut vreodată relații speciale.
În timp ce adevărata Capitală a Ortodoxiei transilvănene pare să fie tot mai mult județul Bistrița-Năsăud, acolo unde liderii locali știu să prețuiască anvergura Mitropoliei Clujului, Emil Boc sprijină din toate puterile tot ce înseamnă acțiunile Cultului Protestant sau Cultului Baptist, sigur, o face discret, să nu afle clujenii că el e ”pocăit” – deși ar fi extraordinar să vedem că toate cultele sunt la fel de respectate și susținute de către ”șefii” Clujului.
Nu era evident chiar la începutul preamăririi, când clujenii erau orbiți de adulația față de Boc că acest primar suferă de sindromul personalității multiple. Dar semnele au devenit tot mai evidente de-a lungul celor 20 de ani de domnie ai bocăitului.
A fost poza aceea oficială cu el Premier când stătea cocoțat pe vârfuri pe o scară, să pară mai înalt, semn care ne arăta cât de complexat e Boc pentru că e mic.
Au fost gesturile de curaj și îndemn la lupta anti-corupție pe care Boc le avea împotriva guvernării Năstase prin 2003 și apoi a fost liniștea asurzitoare de după 2004, în momentul în care miniștrii corupți ai PDL erau adunați cu fărașul de către DNA.
A fost mai apoi gargara împotriva plagiatului lui Ponta, urmată de tăcerea mormântală despre plagiatul ”dottorilor” din PNL.
Au fost declarațiile înfiorător de lacrimogene despre respectul său față de etnia maghiară, urmată imediat de piedici stupide puse chiar de Boc atunci când a refuzat să afișeze plăcuțele bilingve așa cum prevăzuse chiar o instanță judecătorească.
Un psiholog cu talent mediu poate lesne observa inclusiv dedublările sale de tipologie.
Băiatul de la țară plecat la oraș care s-a cocoțat cu unghiile netăiate pe scara puterii, folsind structurile comuniste ale UASCR, făcând armata la Securitate, cea mai represivă instituție a României comuniste…
… urmate mai apoi de prezența lui, în zilele post-revoluției la balconul vechii Primării.Sigur, a urcat la balcon abia în 22 decembrie 1989, când era sigur că Ceaușescu nu va mai reveni.
Pentru Emil Boc nu există rușine când e vorba să supraviețuiască: își leapădă, ca șarpele, pielea trecutului, numai ca să dea bine în poză.
Era ieri grasul ochelarist, deloc frumos ca bărbat și bleg ca un tocilar care pica în cap la emisiunea lui Andrei Gheorghe…
… azi e ”tânărul” cool care dansează la Untold cu nevasta în cârcă pe ritmurile lui David Guetta.
E ordinarul care încasează premii internaționale false pentru Clujul digital, oraș al IT-ului…
… în timp ce, în 2023, clujenii mai stau în frig la 5 dimineața la ghișee ca să-și rezerve parcările.
E bursucul politic care tăia cu nesimțire pensiile și salariile bugetarilor în timp ce își introducea protejata, Ștefania Ferencz, în consilii de administrație plătite cu 10 mii de euro pe lună.
Este ipocritul care, cât a fost ministru, a subfinanțat sportul românesc, iar astăzi bate toba la meciurile naționalelor României.
Este traseistul lipsit de coloană care vorbea despre cinste și corectitudine în politică, iar apoi nu ezita să o susțină fățiș pe infractoarea Elena Udrea în dauna lui Klaus Iohannis.
Și dacă tot discutăm, e cel care a interzis cumularea pensiilor cu salariul de la stat și același primar care angajează în Poliția locală toți milițienii și securiștii pensionați, cărora le dă salarii de mii de euro pe lună.
Într-o zi, apare la radio prima lui personalitate care ne vorbește despre cum va cumpăra el un autobuz care se va conduce singur, iar în altă zi îi înjură pe ziariști când este întrebat de ce flota de transport public a orașului este uzată moral și tehnologic.
Unii îi spun, cu admirație, acestui comportament ”curvie politică” și ne îndeamnă să fim plini de respect față de genul acesta de politician supraviețuitor.
În celebra melodie a trupei Paraziții, intitulată ”În focuri”, există niște versuri:
”Am dublă personalitate și o dezvolt pe a treia”.
Emil Boc a dezvoltat, de-a lungul carierei, sute de personalități, vrând să pară erou, curator, om, susținător al artelor, politician desăvârșit, vizionar, susținător al celir săraci, modest și sărac. Amestecând însă în mămăligă, așa cum făcea pe vremuri, ca să dea bine la presă…
… Emil a făcut un talmeș-balmeș și și-a creat și alte straturi de personalități mai aproape de realitate și nu dintre cele așa cum își dorea să pară și ni s-a desfășurat ca spițele unui evantai: ba nesimțit, ba frustrat, ba slugă, ba răzbunător, ba ipocrit, ba cinic, ba mincinos.
Cu ochii lui semi-inchiși de țărănuș din Răchițele a observat că poporul ridică statui în amintirea tuturor celor pe care i-au iubit, sau care au însemnat ceva pentru România: că vorbim de Racoviță, că vorbim de Anania, de Maniu sau Coposu.
Și își dorește și el una. Vrea la Cotroceni.
Dându-și seama că el nu va fi niciodată ca Maniu, Anania sau Piersic, Emil a ales să-și edifice singur, din propriile frustrări, o statuie hâdă pe soclul personalităților sale găunoase.
A creat o autostatuie, dar nu din bronz, ci din nisip.
