Avalanşe masive în cea mai populară regiune de schi din Austria. Opt persoane au murit

Patru turişti suedezi şi ghidul lor au murit vineri, în provincia Tirol, după ce au fost surprinşi de avalanşă în timp ce se aflau în afara pârtiilor de schi.

Tragedia s-a petrecut în zona oraşului Spiss, aproape de graniţa cu Elveţia. Un alt turist din grup a reuşit să se salveze şi a sunat la numărul de urgenţă pentru a cere ajutor, scrie Libertatea, care citează Agerpres.

Tot vineri, o altă avalanşă care s-a produs pe muntele Knodelkopf, în provincia Vorarlberg, a provocat moartea unui bărbat care se plimba în afara pistelor amenajate. Turistul a fost scos rapid de sub zăpadă, dar nu a putut fi salvat.

Iar sâmbătă, imediat după miezul nopţii, doi schiori, o femeie de 61 de ani şi un bărbat în vârstă de 60 de ani, au fost găsiţi decedaţi în localitatea Wildschonau din provincia Tirol. Rudele au cerut ajutorul autorităţilor după ce nu au reuşit să-i contacteze pe cei doi turişti.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.