Barna, după consultările cu preşedintele Iohannis: Nu s-a prezentat vreo soluţie. A fost o întâlnire de care sunt dezamăgit, mai degrabă formală

 „Din păcate, s-a dovedit a fi o întâlnire formală, benignă, în care am
trecut în revistă istoricul acestei crize şi am exprimat poziţia USR PLUS conform
căreia ieşirea din criză se poate rezolva rapid prin propunerea unui nou
premier din partea PNL. Cam aici s-a terminat partea de conţinut. Nu s-a prezentat
o soluţie, nu s-au analizat scenarii”, a declarat Dan Barna, precizând că şi-ar
fi dorit ca o astfel de întâlnire să aibă loc cu maim ult timp în urmă.

„A fost o întâlnire de care sunt dezamăgit, mai degrabă formală” a completat copreşedintele USR PLUS. 

Întrebat care a fost mesajul preşedintelui pentru partidul său, Dan Barna a declarat că Iohannis i-a transmis „că ne aflăm într-o situaţie complicată”. „Şi nu glumesc” a mai precizat USR-istul.

În ceea ce priveşte moţiunea de cenzură USR PLUS – AUR, el a declarat că „vedem că în Parlament asistăm la un abuz fără precedent, faptul că noua majoritate Cîţu – Ciolacu blochează. O majoritate care ucide prin fiecare neprezentare la Birourile Permanente Reunite ucide statul de drept din România”, a mai declarat el şi le-a transmis celor din PNL un mesaj. „Lăsaţi moţiunea de cenzură să se întâmple”, a transmis el.

Dan Barna a declarat că spera că preşedintele îşi va exercita rolul de arbitru şi vor analiza soluţii, precizând că „din păcate nu au fost prezentate”. 

În ceea ce priveşte o posibilă retragere a premierului în urma congresului PNL, Barna a declarat că nu au fost discutate scenarii. 

Referitor la demisiile miniştrilor USR PLUS, Dan Barna a precizat că „nu ajunseseră demisiile”,  însă preşedintele Iohannis i-a spus că „în momentul în care le va primi, le va accepta”. 

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.