Băsescu, despre deschiderea școlilor: „Mă tem că le vom închide pe 8 martie. Sunt în ansamblu nepregătite“

Traian Băsescu a vorbit la Realitatea PLUS despre redeschiderea școlilor și deciziile luate de autorități în această perioadă. Fostul președinte este de părere că decizia redeschiderii școlilor a fost una politică și că am putea asista la o închidere a instituțiilor în doar o lună dacă va exista o creștere bruscă a cazurilor de coronavirus.

Traian Băsescu

„Am nepoțica ce merge în clasa a I-a. Traian Jr merge la grădiniță la grupa mare. Începe școală și pentru ei. Nu vă ascund că am o strângere de inimă pentru că e evident: momentul nu e pregătit. Dacă luăm lucrurile cum s-au făcut – ne aflăm în față unei decizii politice, nu a unei decizii tehnice. Decizia de deschidere a școlilor a fost una politică. A convocat domnul președinte pe toți cei care aveau responsabilități, s-a luat decizia politică de a se deschide școlile și pe urmă i-a trimis la ministere să facă ordinul comun al miniștrilor pentru a vedea în ce condiții tehnice deschid școală.

Dacă era o decizie pregătită, pe baza argumentelor tehnice, proiectul comun ar fi trebuit să fie pe masă negocierilor de la Cotroceni și să-l discute și să-l analizeze. Ordinul a apărut abia vineri în Monitorul Oficial. E o lista întreagă de sarcini pentru școli, să organizeze circuite în școli, să aibă dezinfectant, să testeze în baza unu formular, lucrurile sunt complicate, nu e simplu să reiei în totalitate anul școlar. Școlile, îndrăznesc să spun, în ansamblu sunt nepregătite. Toată responsabilitatea e aruncată în spatele consiliilor de organizare a școlilor. Când vorbim despre scenariu, trebuie să fim foarte atenți. Nu poți să stabilești un scenariu corect dacă nivelul de testare al populației e foarte redus.

Avem doar câteva zeci de cazuri semnalate că virusul din Marea Britanie, cu mutațiile din UK, a apărut și în România. Asta ar trebui să fie semnal de alertă 0 din următorul motiv pe care ei vi-l spun auzit de mine de la comisara pentru sănătate: virusul din Marea Britanie a evoluat și se apropie că și agresivitate de virusul din Brazilia și din Africa de Sud. Actualele vaccinuri nu acoperă decât în proporție de 20% riscul de contaminare cu acest virus. Din toate aceste motive, eu susțîn că a fost un act politic primit, luat în baza sondajelor sociologice și nu în baza argumentelor științifice. Mă tem că vom închide școlile pe 8 martie”, a spus Traian Băsescu la Realitatea PLUS, scrie stiripesurse.ro.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.