Câți bani a luat Mircea Dinescu în 12 luni de la TVR. Chiar el a recunoscut(EXCLUSIV)

Mircea Dinescu, în vârstă de 70 de ani, moderatorul emisiunii ”Politică și delicatețuri” difuzată la TVR a decis să plece de la postul de televiziune, menționând pentru Playtech.ro și ce bani a primit în cele 12 luni de la postul național.

Bani pe care i-a primit Mircea Dinescu de la TVR într-un an

Unul dintre motivele pentru care acesta a ales să plece de la TVR a fost unul de natură financiară. Mircea Dinescu a afirmat că începând cu luna martie, PrimaTV va fi postul unde acesta se va muta și urmează să prezinte emisiunea ”Poezie și delicatețuri”.

”Am renunţat, din diverse motive, inclusiv financiare, la colaborarea cu TVR. Din luna martie mă voi muta la Prima TV, dar până atunci îmi voi lua la revedere participând încă de două ori la emisiunea lui Ionuţ Hristache, . Într-un fel, m-am săturat să tot fiu acuzat că sunt plătit din banii poporului. Că sug banii publici”, a spus el, în exclusivitate pentru Playtech.ro

Mircea Dinescu a explicat că zvonurile despre remunerația primită de la TVR erau nefondate. Plecarea sa este una presărată cu păreri de rău însă afirmă că ”asta este viața”.

”Era aşa şi nu era chiar aşa. Fiindcă nu luam 15.000 de euro, cum s-a spus sau chiar s-a scris, ci pot spune că am încasat această sumă, dar pe 12 luni. Se poate verifica, de către cei care m-au acuzat de una şi de alta. Voi pleca cu părere de rău din curtea televiziunii publice, dar asta e viaţa. Aveam prieteni la toate emisiunile la care colaboram, trei la număr, toate fiind prezente în topul audienţelor postului public.” a mai adăugat Dinescu.

În cadrul noii emisiuni care urmează să fie difuzată la PrimaTV, Mircea Dinescu va avea și o rubrică personală unde va recita câte o poezie în fiecare seară
În cadrul noii emisiuni care urmează să fie difuzată la PrimaTV, Mircea Dinescu va avea și o rubrică personală unde va recita câte o poezie în fiecare seară

Banii sponsorilor intrau în conturile televiziunii

Acesta menționează că potrivit contractului, banii veniți din partea sponsorilor care apăreau în cadrul emisiunii, intrau în conturile televiziunii.

”Conform contractului avut cu cei din TVR, o parte din banii sponsorilor care apăreau în cadrul emisiunii „Politică şi delicateţuri” intrau în conturile televiziunii. Am făcut şapte ani această emisiune la TVR. Lumea încă se uită la un jurnalist, ajuns la o vârstă, care dă din gură şi învârte, pe lângă cuvinte şi exclamaţii, şi o linguriţă în diverse oale”, afirmă prezentatorul.

Pasiunea pentru emisiunea sa îl face pe omul de televiziune să își dorească să meargă mai departe. Astfel, în cadrul noii emisiuni care urmează să fie difuzată la PrimaTV, Mircea Dinescu va avea și o rubrică personală unde va recita câte o poezie în fiecare seară.

”Suntem o societate de consum, aşa că a trebuit să mă adaptez, în ultimii 30 de ani, la diverse situaţii. Ceea ce pot afirma deja că e nu voi avea o singură emisiune la Prima. Pe lângă , cea care va înlocui ”Politică și delicatețuri” fiindcă m-am săturat de politică şi mă întorc la prima mea dragoste, poezia, voi mai avea şi alte colaborări.

Astfel, voi avea o rubrică personală în care voi recita câte o poezie în fiecare seară, voi participa, constant şi la emisiunile de ştiri, dar voi colabora şi cu postul , din aceeaşi familie. Toată lumea sau, mă rog, multă lume, îmi cunoaşte şi această pasiune mai nouă a mea, cea înclinată către munca câmpului, aşa că voi încerca să transmit informaţii utile şi pe această cale din experienţa personală, dobândită în ultimele decenii”, a mai precizat Dinescu în cadrul interviului acordat în exclusivitate pentru Playtech.ro.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.