Ce înseamnă mobilitate urbană, la Giurgiu: Trotuare late și pustii, carosabil îngustat și cozi de mașini

Ce înseamnă mobilitate urbană, la Giurgiu: Trotuare late și pustii, carosabil îngustat și cozi de mașini

Toate proiectele de modernizare a străzilor din Giurgiu, care se derulează în prezent, sunt întocmite în mandatul fostului primar, Nicolae Barbu. Asta ca să fie clar de la început.

Toate au fost supuse consultării publice, consultare dosită undeva pe fostul site al primăriei, greu de accesat pentru oamenii de rând, de unde rezultă că la proiectele cu pricina nimeni nu a depus vreun amendament, vreo propunere sau vreo soluție. Practic, nu le-a citit nimeni.

Nu mai spunem de aprobările din Consilliul Local, unde s-a votat pentru, ca să nu fie contra.

Mai pe românește, cum au fost scrise, așa s-au aplicat.

Și uite așa, ne-am trezit, potrivit proiectelor puse în practică întocmai de primăria Giurgiu, cu ditamai trotuarele, cu piste de biciclete dus/întors pe același sens, dar fără continuitate pentru cei care circulă pe două roți și cu carosabil îngustat, cu cozi de mașini, într-un oraș sufocat de traficul rutier.

Sunt proiecte proaste, spun mulți, care deși încurajează mobilitatea urbană, adică, mersul pe jos sau cu bicicleta, au făcut mai mult rău. Pe trotuarele late de 5 metri, nu circulă mai nimeni, în timp ce pe șosele, în locuri unde mai ieri aveau loc două mașini pe sens, acum abia mai are loc una.

De frumos, e frumos, dar ce ne facem cu parcările?

Zeci de plângeri vin zilnic la primărie, semnate de giurgiuveni care reclamă că nu mai au unde să își parcheze mașinile, în urma lucrărilor de modernizare.

Adică, am scăpat de dracu și am dat de tasu! În cazul nostru, am scăpat de gropi și denivelări, dar nu nu se mai poate parca.

A cui e vina? Greu de spus și chiar dacă s-ar găsi un vinovat, ar fi prea târziu. Așa prevăd proiectele, așa s-a făcut.

16 străzi din Giurgiu vor fi modernizate până la sfârșitul anului, cel mai probabil în același mod și cu aceleași anomalii, normale în alte orașe europene, anormale la noi.

Soluția? Mers pe jos și joc de glezne, pentru că alte proiecte similare nu mai vedem curând!

 

Toate proiectele de modernizare a străzilor din Giurgiu, care se derulează în prezent, sunt întocmite în mandatul fostului primar, Nicolae Barbu. Asta ca să fie clar de la început. Toate…


Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/ce-inseamna-mobilitate-urbana-la-giurgiu-trotuare-late-si-pustii-carosabil-ingustat-si-cozi-de-masini/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 4 august 2023 11:26

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.