Ce salariu are Vladimir Putin ca preşedinte. Ia mult mai mult decât Klaus Iohannis

Ce scrie pe statul de plată al unuia dintre cei mai controversați șefi de stat din lume? Despre averea liderului de la Kremlin s-au spus multe, însă puțini au vorbit despre suma care îi intră lunar în conturi pentru funcția ocupată, sumă care a crescut considerabil în ultimii ani. Ce salariu are Vladimir Putin ca președinte, îl depășește cu mult pe cel primit de Klaus Iohannis.

S-a aflat ce salariu are Vladimir Putin ca președinte

Vladimir Putin a creat o adevărată furtună în Europa, mișcările trupelor ruse la granița cu Ucraina fiind intens urmărite și criticate de liderii europeni. În urmă cu doar câteva zile, a acuzat națiunile occidentale că ignoră preocupările majore de securitate ale Rusiei, după refuzul Statelor Unite ale Americii de a accepta cererile Moscovei referitoare la Ucraina şi NATO.

„Este deja clar acum… că preocupările fundamentale ale Rusiei au fost ignorate. (…) Să ne imaginăm că Ucraina este membră NATO şi începe aceste operaţiuni militare. Ar trebui să intrăm în război cu blocul NATO? S-a gândit cineva la asta? Se pare că nu”, a spus Vladimir Putin în timpul unei conferințe de presă.

Liderul de la Kremlin rămâne unul dintre cei mai controversați șef de stat ai lumii. De la planurile sale militare până la acuzațiile de corupție și o avere secretă fabuloasă, mulți s-au întrebat ce salariu are Vladimir Putin ca preşedinte al Rusiei.

Vladimir Putin

Rusia versus România

Potrivit datelor publicate de Statista, acesta avea, în 2020, un venit anual de aproximativ 10 milioane de ruble, echivalentul a 130.000 de dolari. Cu alte cuvinte, după un calcul simplu, reiese că lună de lună i-ar intra în cont 10.833 de dolari. În România, salariul primul om în stat este mult mai mic. Potrivit declarației de avere publicată în luna iunie, Klaus Iohannis are un salariu anual de 178.391 lei , față de anul 2020, când a câștigat 179.735 lei.

O creștere impresionantă față de veniturile încasate în perioada 2018-2019. Între 2012-2016, Vladimir Putin ar fi primit în mână aproape șase milioane de ruble – adică în jur de 77.000 de dolari, după care s-ar fi mulţumit cu nouă  milioane de ruble anual, adică 116.000 de dolari la fiecare 12 luni. Situația s-a schimbat în 2017. Potrivit Euronews, preşedintele rus a primit atunci 18,7 milioane de ruble, adică 242.000 de dolari, în acel an.

Trebuie notat că autoritățile de la Kremlin nu au publicat niciodată un raport financiar care să ateste remuneraţia celui mai important om din statul rus.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.