Cezar Daniel Rusu, primarul comunei Adunatii Copaceni: Astăzi, la Ministerul Dezvoltării, în prezența domnului ministru Adrian Veștea, am semnat proiectul de finanțare pentru construcția celor două școli din Adunații Copăceni și Dărăști Vlașca

Cezar Daniel Rusu, primarul comunei Adunatii Copaceni: Astăzi, la Ministerul Dezvoltării, în prezența domnului ministru Adrian Veștea, am semnat proiectul de finanțare pentru construcția celor două școli din Adunații Copăceni și Dărăști Vlașca

Danut Rusu+ Vestea” De fiecare dată când treceam pragul școlii celei vechi din Adunații Copăceni și a celei din Dărăști Vlașca o făceam cu teama că în orice moment copiii noștri ar putea avea de suferit din cauza stării precare a acestora.
Pentru că energia copiilor este sursa mea de inspirație și putere, am canalizat această energie sprea realizarea unui obiectiv pentru care am luptat în ultimii 4 ani.
Și cum cu fiecare idee pe care o cultiv în mintea mea creez oportunități și îmi transform visurile în realitate, astăzi la Ministerul Dezvoltării, în prezența domnului ministru Adrian Veștea, am semnat proiectul de finanțare pentru construcția celor două școli din Adunații Copăceni și Dărăști Vlașca.
Acest lucru înseamnă ca deîndată vom începe întocmirea noului proiect tehnic, iar în maximum două luni va începe construcția celor două școli.
În ultimul timp toată energia mea a fost canalizată către acest proiect, din dorința mea declarată de a oferi copiilor comunei cadrul necesar pentru a învăța în cele mai bune condiții, comparabile cu cele din marile orașe.
Doresc să mulțumesc tuturor celor din Ministerul Dezvoltării care mi-au acordat suportul și tuturor celor care m-au sprijinit și au înțeles că un proiect nu se realizează bătând din palme.
P.S. Profit de această ocazie pentru a vă informa că următoarele proiecte supuse spre finanțare sunt grădinițele noi pe care le vom construi în Varlaam, Mogoșești și Dărăști Vlașca „

” De fiecare dată când treceam pragul școlii celei vechi din Adunații Copăceni și a celei din Dărăști Vlașca o făceam cu teama că în orice moment copiii noștri ar putea avea de suferit din cauza stării precare a acestora. Pentru că energia copiilor este sursa mea de inspirație și putere, am canalizat această energie […]


Autorul articolului Editor
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: http://giurgiupesurse.ro/cezar-daniel-rusu-primarul-comunei-adunatii-copaceni-astazi-la-ministerul-dezvoltarii-in-prezenta-domnului-ministru-adrian-vestea-am-semnat-proiectul-de-finantare-pentru-constructia-celor-doua-s/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiupesurse.ro/feed/
Titlu original Giurgiu Pe Surse – actualitate giurgiu, administratie giurgiu, stiri politice, social economic, editoriale giurgiu, dezvaluiri, soc, cancan, stiri locale
Data originala articol 3 aprilie 2024 21:09

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.