Charles Michel, răspuns după ce Zelenski a cerut „închiderea” cerului Ucrainei: „Ar exista riscul unui al Treilea Război Mondial”

„UE nu este în război cu Rusia. Realitatea este că Rusia a lansat un război sălbatic împotriva Ucrainei.
Ucraina nu este membru NATO şi de aceea trebuie să fim extrem de atenţi şi precauţi.
Trebuie să facem tot ce este posibil, dar ţinând cont de faptul că Rusia are arme nucleare şi este foarte important să evităm un al treilea război mondiall”, a spus preşedintele Consiliului European într-un interviu pentru CNN, realtează Hotnews.
Charles Michel a spus că este o decizie ce ţine de NATO şi că aceşti ar trebui să înţeleagă că este „un pas prea departe”.
„De aceea încercăm să milităm în diferite domenii la nivel diplomatic. Încercăm să oferim mai mult sprijin Ucrainei pentru a avea o încetare a focului cât mai curând posibil şi pentru a ne asigura că vom putea negocia cât mai curând posibil”, a adăugat el.
Michel a mai spus că, deşi NATO este „coloana vertebrală a securităţii comune în Europa”, ţările europene trebuie să-şi asume mai multe responsabilităţi pentru a putea oferi singure mai multe capacităţi în domeniul militar.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut joi NATO şi aliaţilor occidentali să impună o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei, pe fondul invaziei Rusiei şi bombardamentelor aeriene asupra unor oraşe.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.