Cine este jucătoarea de tenis care spune că este urâtă de români pentru felul în care arată fizic: “Încă se practică”

O jucătoare de tenis româncă face dezvăluiri șocante despre propria persoană. Sportiva de 21 de ani spune că este urâtă de români pentru felul în care arată fizic. Ce are pe corp tenismena, de este atât de controversată?

O jucătoarea de tenis din România face dezvăluiri șocante

Andreea Prisăcariu (locul 255 în clasamentul WTA) a debutat în circuitul WTA la Transylvania Open, turneu organizat la Cluj-Napoca, la sfârșitul lunii octombrie. Sportiva din România a devenit cunoscută la nivel internațional, însă, odată cu celebritatea, au apărut și comentariile negative legate de aspectul său fizic.

Tânăra tenismenă, aflată pe locul 255 WTA și fostă campioană națională la juniori, susține că este deranjată de reacțiile negative ale românilor la adresa ei, care o critică din cauza aspectului fizic. Corpul sportivei este plin de tatuaje, fiind rapid remarcată oriunde merge sau joacă tenis.

Are 21 de ani și 21 de tatuaje

La 21 de ani, Andreea Prisăcariu are nu mai puțin de 21 de tatuaje. Aparițiile sale pe terenul de tenis se disting cu mult de cele ale majorității sportivelor, care optează pentru un aspect simplu.

“Sunt urâtă de românii mei doar pentru felul în care arăt. Body shaming-ul încă se practică în 2021. Pentru toate reginele de aici care suferă din cauza acestor persoane…nu îi băgați în seamă. Vă iubesc!”, a scris Andreea Prisăcariu, pe contul de Twitter.

Răspuns de milioane pentru un fan curios

Întrebată fiind de un internaut dacă nu crede că devine faimoasă datorită look-ului său, și nu a tenisului, sportiva noastră a oferit un răspuns pe măsură.

“Bună întrebare! În primul rând, nu mă consider celebră deloc. Nu cred că numărul urmăritorilor sau al aprecierilor e relevant în viață. E mai importantă conexiunea pe care o am cu oamenii care mă susțin în carieră.

De-asta încerc să fiu aproape de voi, chiar dacă nu ne cunoaștem personal. Și susținerea de pe rețelele de socializare e importantă pentru sportivi.  Încerc să cresc în evoluții. Îmi place să fiu la modă, sunt de acord că am un stil diferit, dar nu o fac intenționat, e ceva firesc.

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.