Cîţu: Mă aştept la reforme puternice privind DSP-urile, exact după această pandemie

Premierul Florin Cîţu a declarat că se aşteaptă la „reforme puternice” în cadrul DSP-urilor, întrucât în activitatea acestora s-au constatat probleme, dar a precizat că un astfel de proces va trebui să aibă loc după ce pandemia de COVID va trece, întrucât lucrurile nu pot fi schimbate, în acest moment, radical.

„Cu DSP-urile e o discuţie, mă aştept la reforme puternice, exact după această pandemie. Pentru că au fost multe lucruri care nu au funcţionat ok în ceea ce priveşte DSP-urile”, a afirmat Florin Cîţu, joi, la B1Tv, întrebat dacă DSP-urile fac ceva în plus faţă de anchetele epidemiologice desfăşurate conform procedurilor standard.

Premierul a adăugat însă că o astfel de reformă nu poate avea loc acum, „în mijlocul pandemiei”.

„Nu ştiu dacă putem în momentul acesta, când suntem în mijlocul pandemiei, să schimbăm lucrurile chiar radical. Dar, da, au fost, am fost şi în Guvern şi anul trecut şi am văzut clar câte probleme apar. Sunt esenţiale, dar tocmai pentru că sunt esenţiale, nu cred că poţi să începi o reformă în mijlocul unei pandemii. Dar acolo este o instituţie care trebuie zguduită din temelii”, a mai spus Cîţu, scrie Agerpres.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.