Cluj vs. Capitala. „Bucureştiul e mai scump. Diferenţa la chirie e acoperită de preţurile mai mici la orice”

Andrei Bulerca, project manager la asociaţia Funky Citizens, a anunţat recent că s-a mutat din Bucureşti la Cluj-Napoca. Cu această ocazie, el a început şi un job nou la Yuppi Camp,  un ONG care organizează tabere gratuite de terapie prin experienţă pentru copii cu boli cronice şi grave. 

Sociologul Barbu Mateescu, care s-a mutat la Cluj-Napoca de mai bine de trei ani, a scris pe Facebook: „Încet încet, veniţi toţi ”.

„Veneam de mult, dar e prea scump pentru “toţi” – a comentat Monica, la care Barbu Mateescu a răspuns: „Bucureştiul e mai scump. Diferenţa la chirie e acoperită de preţurile mai mici la orice (desigur, cu excepţia ţigărilor şi electronicelor), în special la facturile ce au de-a face cu întreţinerea, căldura, electricitatea, etc”.

Într-adevăr, mai multe analize au arătat că municipiul Cluj-Napoca este cel mai scump oraş din România în ceea ce priveşte piaţa imobiliară. 

Sfaturi pentru cineva care se gândeşte să se mute la Cluj-Napoca

Barbu Mateescu a scris în 2018 o postare pe blog pentru cei care se gândesc să se mute în Cluj-Napoca:

0. Ce avem aici? Normalitatea despre care scriu românii plecaţi în Austria sau Danemarca sau Germania etc. În termeni mai clari, România la care visezi, europeană, prosperă, cu bun-simţ şi respect reciproc, unde se trăieşte ca-n Vest şi administraţia e eficientă… există.

La nord-vest de Carpaţi.

0b. Eu prefer Cluj-ul pentru că e sprinţar şi – atât conform cifrelor oficiale cât şi în practică – un oraş în care tinerii au o pondere mare. Însă normalitatea menţionată mai sus este întâlnită, din câte am descoperit, de bucureştenii care s-au mutat cam oriunde în ţară dar în afara Vechiului Regat: Sibiu, Timişoara, Oradea etc.

0c. Bonus pentru numeroasele momente când vei citi amuzat(ă) articole sau status-uri pe Facebook despre „cât de nasoală e România”, „cât de nesimţiţi şi bădărani suntem noi, românii”, şi, din două click-uri, descoperi că autoarea/autorul locuieşte în Bucureşti, eventual născându-se în Vechiul Regat şi apoi venind în Bucureşti, şi îţi dai seama că ea/el crede că toată ţara e la fel.

1. Chiriile. „Sunt imense!” îţi zic clujenii. E şi o oarecare mândrie secretă aici („Nu rezistă oricine în Cluj!”)
Cam da. Cu aceiaşi bani ca în Bucureşti închiriezi aici o cameră mai puţin: 2 în loc de 3, garsonieră în loc de apartament de două camere etc.
Chiriile reale nu-s aşa mari precum cele din articolele de presă, dar nici aşa mici precum cele ale prietenilor tăi clujeni care, în mod inevitabil, au relaţii bune cu proprietarul încă de acum 4-6 ani, când piaţa imobiliară arăta altfel.
Lucrurile mi se par a fi compensate de preţurile la cam orice altceva (vezi şi punctul următor), care sunt semnificativ mai mici decât în Bucureşti. Uneori diferenţa e rizibilă. Inclusiv în hipermarket-uri. Aceeaşi pungă de chips-uri, acelaşi sortiment de bere într-o berărie sau un kilogram de roşii de o calitate anume au preţuri mai mari în Bucureşti. Pentru a trăi acolo se plăteşte o taxă invizibilă de 10-15% la cam toate produsele. Şi nici nu insist asupra pierderilor din reţelele de apă, gaze naturale etc. care se reflectă în facturi îngroşate, mult mai mari decât cele din Cluj, lucru pe care l-am observat cu ochii mei.
2. Taxiurile. Dacă vii din Bucureşti vei percepe distanţele cu totul altfel decât oamenii locului, şi vei avea nevoie de taxiuri doar până înveţi transportul în comun, iar apoi doar noaptea.
La prima vedere taxi-urile sunt scumpe însă noţiunea de bacşiş e cvasi-non-existentă. Se dă rest întotdeauna.
Ce te va surprinde însă e să descoperi că taximetriştii sunt extrem de civilizaţi.  De ce sunt marea majoritate a taximetriştilor din Bucureşti amari, supăraţi şi încărcaţi iar cei din Cluj veşnic bine-dispuşi? Răspunsul n-are absolut nimic de a face cu preţurile (şi la 2,29 RON/km în Bucureşti va fi acelaşi nivel de delăsare), ci trebuie să ajungem la un subiect-cheie pentru extrem de multe aspecte ale vieţii în afara Vechiului Regat, şi anume…
3. Încrederea şi legea. În identitatea Europei de Est intră la temelie instituţiile disfuncţionale şi urbanizarea imperfectă sau în coacere. Unul din efecte este o viaţă parţial sau determinant situată în afara normelor psihologice aduse de civilizaţia modernă – într-o copie jalnică a viziunii lui Hobbes trebuie să fii cu ochii în patru tot timpul, nu cumva să fii păcălit, ţepuit, înşelat, minţit. Doar în familie poţi să ai încredere parţial, toţi ceilalţi îţi vor răul într-un joc de sumă zero. Nu poţi să ai încredere în oamenii din jur, în reguli, în instituţii formale sau informale – şmecherii se descurcă, cine respectă regulile e fraier, sfaturile avizate sunt dubioase sau merită chestionate, „merge şi aşa”, n-are sens să investeşti în soluţii trainice. Haosul e norma, predictibilitatea e canci, ce e adevărat azi e fals mâine şi posibil poimâine. Extinderile situaţiei sunt complexe: „şi ce dacă e murdar pe jos? De ce să-ţi pese? Oricum altora nu le pasă, de vreme ce au aruncat lucrurile respective pe jos! Nu fii idiot, nu te lupta cu valul, lasă lucrurile aşa cum sunt, oricum nu poţi schimba nimic”.
În Europa Centrală şi de Vest lucrurile stau altfel nu pentru că oamenii ar fi mai inteligenţi sau cu un spirit nativ al moralităţii mai dezvoltat. Normele de convieţuire urbană s-au aşezat în timp, e adevărat pe alte făgaşe obiective, de natură istorică, iar a respecta regulile existente este deja a doua natură.
Ce scriu mai sus pare a fi teoretic dar se vede în practică în enorm de multe lucruri, de la relaţia dintre vecinii de bloc şi cea a funcţionarilor publici faţă de cetăţeni până la atitudinea oamenilor faţă de spaţiile publice sau faţă de necunoscuţi, optimismul general şi constructiv din mediul de business de aici sau coagularea societăţii civile (unde lucrurile în Bucureşti stau, din fericire, din ce în ce mai bine).
Dacă uiţi tot ce-am scris în această postare în afară de un lucru, acesta e cel care trebuie ţinut minte.
Moment bonus: când călătoria cu taxiul costă 7 lei şi 20 de bani, dai 10 lei şi ţi se dau rest 3 lei, după care te cerţi cu taximetristul încercând să-i explici că trebuie să-ţi dea 2 lei dar în niciun caz 3 (am păţit asta de două ori 😃).
4. „S-a stricat Ardealul, nu mai e ce-a fost”. Auzi asta în special de la intelectualii mai vârstnici ne-naţionalişti.
Pe cifre da, s-au pierdut un milion de saşi şi şvabi, migraţiile etnicilor maghiari au fost puternice etc. Nenorocirea este incontestabilă.
Dacă însă vii din Regat, e greu de imaginat unde era Ardealul odată, având în vedere câte lucrurile sunt funcţionale acum la standarde la care în Bucureşti sau în Regat nici nu poţi visa.
De exemplu, visul maximal unui bucureştean interesat de propriul oraş e să scape de Firea în 2020. Nimeni nu-şi permite să creadă că ar putea veni un primar precum Bolojan sau că în 2024 administraţia capitalei ar putea ajunge să performeze la nivelul celei a Clujului sau Sibiului. Cine ar exprima asta cu voce tare ar fi luat cu ambulanţa direct la spitalul de nebuni.
5. Bucureşti. De la distanţă o să ţi se pară din ce în ce mai apăsat ca fiind o capcană şi, ca să o zicem în termeni sobri, un oraş doar parţial europenizat. Sursele de stres sunt multiple, iar oamenii suferă în consecinţă.
Te vei gândi des la oamenii incredibili, foc de deştepţi şi de calificaţi, indiferent de domeniu, pe care îi cunoşti acolo. Unii se vor stinge în mediocritate, cei mai mulţi vor migra, dar în prezent îţi rămâne strângerea de inimă că nişte creiere şi suflete fenomenale se mulţumesc cu atât de puţin în ceea ce priveşte calitatea vieţii şi ajung să creadă că aşa ceva e normal şi acceptabil în Europa secolului XXI.
6. Boc. Îl dăm Bucureştiului pentru 36 de miliarde de miliarde de euro.
6b. (Glumeam cu cele 36 de miliarde de miliarde. Nu-l dăm pe nimic).
7. Verde. Cluj are mai puţine parcuri decât Bucureşti-ul, raportat la suprafaţă şi populaţie, însă este foarte verde, în special anumite cartiere fiind pline de copaci. Efectul asupra stării de spirit este foarte pozitiv.
7b. Parcul Central e bine utilizat şi îngrijit, realmente îţi schimbă vibraţiile sufletului.
8. Chill. Transilvania, această Californie. De ce să te grăbeşti? De ce să te stresezi?
9. … cu excepţia momentelor când nu e chill. Adică e de muncă. Etica protestantă a lui Max Weber e la putere aici.
10. Nu întârzia. Ai fi singura persoană care o face.
10b. Nu, nici măcar un minut.
10c. Nu, acea circumstanţă specială nu e aşa de specială şi nu reprezintă o scuză.
11. Cuvântul dat e luat în serios. Asta înseamnă multe avantaje pentru tine („uau, deci când omul ăla zicea că până poimâine îmi dă cartea, chiar era serios!”) dar şi responsabilităţi evidente.
12. Transportul în comun este eficient, rapid şi de încredere. Nimic special dacă ai vizitat deja un oraş din Occident. De exemplu a avea panouri care să-ţi arate câte minute mai sunt până la venirea următoarelor autobuze sau tramvaie, linie cu linie, e ceva normal şi nu science-fiction.
Oraşul e menit a fi folosit de către pietoni şi mijloacele de transport în comun, maşinile proprietate personală ocupând un distant loc doi, strategie asumată conştient de primărie (link). Nu posed maşină aici şi mă descurc de minune deşi, atenţie, la orele clasice de flux maxim (7-9 dimineaţa şi 4-6 după-masa) totul încetineşte.
12b. Traficul rutier din Cluj este o sursă constantă de nemulţumire pentru şoferii clujeni, dar dacă – după cum spuneam la început – vii din Bucureşti şi ai maşină, lucrurile sunt în genere parfum. Asta pentru că termenul tău de referinţă este, totuşi, Bucureşti, al cincilea cel mai aglomerat oraş din lume în ceea ce priveşte traficul (link).
Evită zona centrală dimineaţa, toţi părinţii îşi duc toţi copiii în zona liceelor şi şcolilor bune în ceea ce pare a fi o suprafaţă mai mică decât un stadion de fotbal.
13. Vremea. Extrem de schimbătoare. Două luni pe an poţi ieşi din casă fără să ai pe braţ o geacă, o vestă sau un pulovăr.
13b. Ghid privind probabilitatea ploii în Cluj:
Dacă plouă acum, ploaia nu se va întrerupe de fel sau peste câteva ore va ploua din nou.
Dacă sunt nori, peste câteva ore va ploua.
Dacă e vreme însorită şi fără nori, peste o oră o să apară nori şi peste câteva ore va ploua.
13c. Serile de primăvară, toamnă şi chiar vară pot fi uluitor de reci, indiferent ce valori a avut temperatura de-a lungul zilei.
13d. Într-o zi de septembrie sau octombrie poţi avea patru anotimpuri: frig de iarnă dimineaţa, căldură de vară la prânz, răcoarea de primăvară când vine o ploaie după aceea, răcire de toamnă spre seară.
14. Relaţiile inter-etnice. Bune în special în rândul oamenilor tineri. Evident mai bune decât ce visează naţionaliştii din Regat care, vorba cuiva pe care nu-l mai identific (scuze), au văzut un etnic maghiar ultima dată în alb-negru, pentru că aşa se transmiteau în anii ’80 la televizor meciurile în care juca Bölöni.
Ar fi enorm de multe de zis, dar pe mine personal mă marchează un lucru care pentru alţii poate să pară minor: bogăţia istoriei oraşului şi amprenta acestei istorii în plan arhitectural. Cuvintele sunt insuficiente aici; dacă eşti genul de om care are o tresărire de emoţie puternică atunci când vizitezi cetatea din Sighişoara sau centrul Oradei înţelegi ce vreau să spun.
15. LBGTQ. În ciuda unor tam-tam-uri punctuale, oraşul e probabil ceva mai puţin homofob decât media naţională. În 2015 Transilvania (incluzând punctual aici şi foarte conservatoarea zonă Crişana) era cea mai pro-căsătorie între persoanele de acelaşi sex din cele trei regiuni istorice (link aici, în josul penultimei pagini din Powerpoint), nu cred că lucrurile s-au schimbat.
16. Aeroportul. Trebuie mărit, dacă se poate ieri. 
Indiciu: autobuzul 5 te duce în centru, dar nu opreşte fix în faţa ieşirii din aeroport ci la 20-30 de metri mai încolo – ceea ce nu e bine. Biletele se iau de la automat.
17. UBB (adică Universitatea Babeş-Bolyai). Everything is UBB and UBB is everything. Fără mediul universitar oraşul ar fi unul trist şi limitat. Subliniez în special existenţa multor profesori tineri şi foarte tineri. UBB este atât de dinamică încât pare a nu fi de stat, ci o instituţie tipic ardeleană, parte ONG şi parte business consecvent.
18. Lentoarea ardeleană se vede în debitul verbal şi cam în nimic altceva.
19. Accentul. Nu-l vei avea niciodată. Poţi să începi însă prin *a* *rosti* *cuvintele* *clar*, *răspicat*, *până* *la* *capăt*, *fără* *să* *mănânci* *silabe*. Ceea ce în genere în viaţă n-are cum să-ţi prindă rău, plus că mai şi apuci să gândeşti oleacă 😉
19b. Cuvintele „foarte”, „extraordinar”, „incredibil de”, „extrem de” sunt folosite mai rar aici, de obicei când este realmente cazul. Când vei merge înapoi în Bucureşti, vei observa că sunt inflaţionare.
(În această postare am încercat să le folosesc doar când este cazul, precum la punctul următor…)
20. Coolness: imens. Viaţa socială şi artistică din Cluj este extrem de bogată, imposibil măcar să încerci să ţii pasul cu tot ce se întâmplă.
De asemenea Cluj-ul e cool în sine, ceea ce alte oraşe merituoase şi solide din punct de vedere economic încă nu au reuşit să introducă în imaginea lor. 
Bonus negativ (malus) pentru aroganţa pe care o poţi dezvolta rapid şi care este greu de înfrânat”
Vezi întreaga listă pe blogul lui Barbu Mateescu.
Vă mai recomandăm

 

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.