Comunicat de presă al Consiliului Județean cu privire la DGSAPC Giurgiu

COMUNICAT DE PRESĂ

Consiliul Județean Giurgiu va aproba, în ședința de astăzi, 15.12.2021, alocarea sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale aferente lunii noiembrie pentru angajații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, grație ajutorului guvernamental.

Din păcate, a fost reeșalonată pe două luni plata contribuțiilor pentru asigurările de sănătate, pentru a nu întârzia plățile salariale lunare, dar rămânem cu o datorie de 5 milioane de lei, care va afecta bugetul anului viitor.
Menționăm că posibilitatea eșalonării contribuțiilor exista și în anii trecuți, dar fosta conducere nu și-a asumat niciun risc, întârziind de două ori plata salariilor cu mai multe luni.

Este evident ca nu pot fi acoperite cheltuielile de funcționare la aceste valori imense, cărora li se adaugă cele aproape 8 milioane lei de plătiți, în anii următori, reprezentând salarii restante câștigate în instanță de angajați ai instituției.

A existat o organigrama depusă în luna iunie, care a fost retrasă.
Dată fiind situația în care se află DGASPC Giurgiu, chiar și fostul director, Sorina Neacșu a lucrat la o organigrama care propunea o diminuare cu 238 de posturi, multe dintre acestea fiind persone cu vechime în instituţie, dar neagreate de fosta conducere.
În prezent, am redus numărul celor care vor părăsi Directia la mai puțin de 100.

Testarea tuturor angajaților care ocupă posturi din categoria celor afectate de restructurare va propune o procedură clară, care va ține cont de vechimea în instituție, experiența profesională, activitate (plusuri și minusuri) și situația familială.

Nicio disponibilizare nu va fi semnată înainte de luna martie, contrar minciunilor avansate înpresă fără nicio minimă verificare.

Sursa: http://giurgiu-tribune.ro/
Articol sursa: Comunicat de presă al Consiliului Județean cu privire la DGSAPC Giurgiu

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.