De aproape două secole, Retezatul a atras atenţia oamenilor de ştiinţă. Datorită lacurilor şi circurilor sale glaciare (bazine stâncoase cu pante abrupte, formate în urma topirii gheţarilor) este recunoscut ca unul dintre locurile din Europa care au păstrat cel mai bine urmele „Epocii de gheaţă”.
De-a lungul timpului, masivul a fost ferit de intervenţiile umane: oamenii nu şi-au clădit aşezări şi drumuri în zonele alpine, nu au urcat cu animalele pe crestele sale, iar pădurile au fost lăsate le ocupe în voie, transformând fostul ţinut acoperit de gheţari într-un „sanctuar al sălbăticiei”.
În 1935, eforturile mai multor oameni de ştiinţă care au cerut protejarea Retezatului, un teritoriu de aproape 13.000 de hectare al masivului a fost declarat rezervaţie a naturii. Primul parc naţional al României, al cărui centru se afla în bazinul pârâului Zlata, cuprindea păduri semivirgine, păşuni alpine, căldări şi lacuri glaciare şi mai multe specii de plante rare şi de animale. Cu timpul, suprafaţa rezervaţiei a fost extinsă, ajungând în prezent la peste 40.000 de hectare, din care jumătate este ocupată cu păduri.
Retezatul a rămas un ţinut sălbatic, puţin afectat de construcţii şi de intervenţiile umane. Aici se află rezervaţia ştiinţifică Gemenele, înfiinţată în 1955, pe mai mult de 1.500 de hectare, unde accesul vizitatorilor este oprit, fiind permise doar activităţile ştiinţifice.
Masivul s-a bucurat de-a lungul timpului de protecţie, însă nu a fost ferit de dezastre. „Adevărul“ face o trecere în revistă a câtorva dintre evenimente care au avut un impact negativ major asupra sa.
Marile defrişări de la sfârşitul secolului al XIX-lea
Primele mari defrişări în Retezat au avut loc începând din anul 1880, când domeniul aparţinea familiei nobiliare Kendeffy. Muncitorii italieni aduşi de baronul Kendeffy de la firma Pecal, din provincia Udine, s-au stabilit în satele de pe Râul Mare şi au înfiinţat exploatări forestiere extinse. În Retezat se practica în acei ani plutăritul pe Lăpuşnicul Mare, Lăpuşnicul Mic şi ulterior pe Râul Şes. La începutul secolului XX, existau baraje pentru acumularea apei la Rotunda, Drăgşanu, Branu şi pe Râul Şes, iar la Brazi exista o ,,greblă” (stăvilar) pentru prinderea lemnului şi la Clopotiva o fabrică de cherestea.
„După 1913 sunt consemnate exploatări masive în bazinul văii Judele şi pe Lăpuşnicul Mare. Pădurile plantate atunci pe Judele şi Lăpuşnic de către proprietar, familia Kendeffy, fac parte acum din zona de protecţie integrală a Parcului Naţional Retezat”, informa administraţia rezervaţiei, pe site-ul retezat.ro.
În 1921 geograful Emmanuel de Martonne, aflat în expediţie în Retezat, arăta că în bazinul Râului Şes au rămas mari suprafeţe dezgolite, unde s-a tăiat pădurea, dar nu mai s-a replantat.
Pădurile din Parcul Naţional Retezat au fost exploatate masiv şi la sfârşitul anilor ´60 şi în anii ´70. Tăieri de pădure au avut loc şi în Rezervaţia ştiinţifică Gemenele, pentru împiedicarea extinderii unor atacuri de insecte, la răşinoase, informau reprezentanţii rezervaţiei. În prezent, în zona de protecţie strictă (Gemenele) şi în cele de protecţie integrală nu se fac lucrări silvice şi tăieri de arbori. Aici nu sunt tăiaţi nici arborii morţi sau doborâţi de furtună.
Lacul Gura Apelor a dus la defrişarea a 450 de hectare de pădure
Cel mai mare lac din Masivul Retezat, lacul Gura Apelor, a fost înfiinţat în anii ´80, odată cu amenajarea hidrografică Râul Mare – Retezat.
GALERIE FOTO CU BARAJUL GURA APELOR – RETEZAT
Mii de oameni au fost angajaţi în proiectul hidroenergetic început în 1975 şi finalizat parţial în 1986, odată cu inaugurarea barajului Gura Apelor, unul dintre cele mai mari din Europa. Lucrările din Retezat au avut un impact important asupra mediului. Au fost defrişate peste 450 de hectare de pădure pentru realizarea cuvetei lacului (au fost extraşi 120.000 de metri cubi de lemn), au fost săpaţi peste 50 de kilometri de tuneluri în munte şi a fost construită o hidrocentrală subterană (Retezat), au fost construite drumuri şi colonii muncitoreşti.
Oficialii americani din Ambasada SUA atrăgeau atenţia, încă de la începerea proiectului în 1975, asupra faptului că amenajarea hidroenergetică din Retezat va dăuna mediului.
„Proiectul hidroelectric de pe Râul Mare va afecta una dintre puţinele arii naturale relativ neatinse din Carpaţi, inclusiv o zonă a rezervaţiei ştiinţifice a Parcului Naţional Retezat, care aparţine Academiei Române. Efectul va fi cel de distrugere a unei zone mari în care se află păduri virgine de fagi şi de molid, populate de urşi, cerbi, lupi, de plante nice. Importanţa sitului este cunoscută în întreaga Europă. Impactul asupra mediului va fi cu mult mai mare decât beneficiile modestului câştig al Kilovaţilor sau controlul marginal al inundaţiilor. Impactul proiectului de pe Râul Mare va fi de distrugere a ceea ce este poate ultimul râu sălbatic al României şi va afecta rezervaţia ştiinţifică – sanctuar din inima Parcului Naţional Retezat. Prin <distrugere> înţelegem transformarea Râului Mare, o dată sălbatic, într-o băltoacă a cărei apă se deversează printr-o conductă imensă, plus cicatrizarea pădurilor din vale şi a ţinutului prin activităţi de construcţii”, arătau telegramele confidenţiale din septembrie 1975, trimise de oficialii americani către Departamentul de Stat al USA, şi publicate ulterior pe wikileaks.org.
Dezirabilitatea acestui proiect a fost contestată de câţiva scriitori activişti şi oameni de ştiinţă, din spatele scenei şi în cercuri restrânse, care deplâng pierderea potenţialului ştiinţific – mai notau aficialii ambasadei SUA.
Un an mai târziu, autorităţile din România Socialistă îi asigurau pe reprezentanţii Băncii Mondiale, care au aprobat în cele din urmp acordarea unui împrumut de 50 de milioane de dolari pentru finanţarea investiţiei, că impactul asupra mediului va fi minim şi că vor lua măsuri de reducere a acestuia, proiectul de dezvoltare pe plan hidroenergetic fiind considerat unul extrem de important pentru România.
Viitura mortală din 1999
Mai multe dezastre naturale a intrat în istoria recentă a Retezatului. Incendiile de pădure, avalanşele, doborâturile de vânt şi inundaţiile au provocat de-a lungul timpului distrugeri pe suprafeţe întinse de pădure. Tăierile ilegale şi braconajul cinegetic au afectat şi ele masivul.
Însă cea mai mare tragedie provocată de furia naturii la poalele Retezatului a avut loc în vara anului 1999. Atunci, în masivele Retezat, Godeanu şi Ţarcu au avut loc ploi intense, care au provocat viituri, al căror vârf, înregistrat în dimineaţa de 12 iulie 1999, a adus un debit de peste 1.300 metri cubi de apă pe secundă. Torenţii au devastat o colonie muncitorească înfiinţată la poalele barajului Gura Apelor.
„În secţiunea coloniei din avalul barajului Gura Apelor s-au produs patru torenţi principali, dintre care cel mai violent a fost cel din dreptul locuinţelor coloniei. Torentul a spălat deluviul până la rocă, a dezrădăcinat copaci şi a târât totul pe platforma locuită a coloniei. Copaci şi bolovani imenşi au izbit şi străpuns dintr-o parte în alta pereţii barăcilor locuite, situate în dreptul torentului. Au fost omorâţi 14 oameni, printre care au fost şi copii. Nenorocirea s-a produs în timpul nopţii de 11/12 iulie 1999, moment în care toată lumea dormea, reacţia de apărare împotriva dezastrului fiind practic nulă”, scria inginerul Augustin Vlaiconi, în articolul „Viitura din iulie 1999 produsă în Retezat”, publicat în revista de specialitate Energetica.
Drumul de acces de la Brazi la barajul Gura Apelor a fost blocat de aluviuni şi alunecări de teren, astfel că autorităţile nu au putut interveni decât cu mare întârziere în ajutorul oamenilor din colonia de la poalele barajului. Totuşi, dacă acumularea Gura Apelor din Retezat nu ar fi existat, torentele ar fi avut efecte cu mult mai devastatoare pentru comunităţile de pe Valea Streiului, informau specialiştii.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Imagini inedite surprinse noaptea, în Parcul Naţional Retezat. Vedetele au fost doi urşi VIDEO
Imagini inedite filmate de rangeri în Parcul Naţional Retezat: caprele negre au ocupat munţii
FOTO Secretele lacurilor glaciare din Retezat. Unde se află „minunile albastre“ din inima munţilor
Reflectorul de Sud