Cum îl ironizează Andy Murray pe Stefanos Tsitsipas după pauza lungă de toaletă luată la US Open

Andy Murray a fost eliminat de la US Open în turul întâi, iar fostul lider mondial s-a plâns la finalul partidei cu Stefanos Tsitsipas de comportamentul lipsit de fair-play al grecului. Într-o postare pe Twitter, scoțianul a vorbit despre ce poate un om să facă în timpul care-i este necesar lui Tsitsipas să ia o pauză de toaletă.

Înainte de startul setului decisiv, Stefanos a cerut o pauză de vestiar (toaletă) și a revenit pe Arthur Ashe după 8 minute…

La câteva ore distanță după încheierea partidei, Andy Murray l-a ironizat pe adversarul său printr-o postare pe Twitter.

Astfel, scoțianul a spus că lui Stefanos Tsitsipas îi ia de două ori mai mult timp să meargă la baie decât îi ia lui Jeff Bazos să călătorească in spațiu.

Fact of the day. It takes Stefanos Tsitipas twice as long to go the bathroom as it takes Jeff Bazos to fly into space. Interesting. uD83DuDEBD uD83DuDE80

— Andy Murray (@andy_murray) August 31, 2021

După ce Andy a trecut încă o dată în avantaj pe tabelă (2-1 la seturi), grecul a început „balul” pauzelor de tot felul: medicală, pentru a-și lua altă rachetă, pentru a se schimba și pentru a merge la toaletă. Atitudinea adversarului a fost cea care l-a scos din sărite și din ritm pe scoțian.

Niciodată nu mi-a luat să stau atât de mult la toaletă, i-a luat 8 minute„, a putut fi auzit la un moment dat scoțianul.

Până la urmă, Tsitsipas s-a impus la capătul unui meci care și-a respectat afișul. A fost 2-6, 7-6(7), 3-6, 6-3, 6-4 pentru al treilea favorit, iar Andy a arătat că este pe drumul cel bun al revenirii la un nivel superior al tenisului său.

De știut:

Miliardarul Jeff Bezos și-a împlinit visul de a ajunge în spațiul cosmic, iar în capsula rachetei New Shepard a fost împreună cu fratele său Mark, cu Wally Funk (82 de ani) și cu un tânăr olandez ce are un tată foarte bogat.

Racheta reutilizabilă s-a lansat din Texas (pe 20 iulie), iar în mai puțin de 3 minute a atins peste 3.500 km/h. Tot zborul a durat 11 minute și cei din capsulă au trecut de 100 km altitudine.

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.