Cum s-au răzbunat hoţii pentru că nu au reuşit să fure catalizatorul de la o maşină

O maşină a fost incendiată zilele trecute la o stână din vecinătatea localităţii vasluiene Peicani, comuna Găgeşti. Vehiculul aparţine unui localnic, care se deplasase la stână împreună cu un cumnat. Maşina fusese parcată în apropiere, lângă un pod. 

La scurt timp, proprietarul a revenit la maşină, pe care a găsit-o în flăcări. De la autovehicul fuseseră furate roţile şi bateria, iar catalizatorul era aproape smuls. De altfel, se crede că hoţii au dat foc maşinii tocmai pentru că nu au reuşit să fure catalizatorul.

“Eu cam ştiu cine sunt cei care au făcut aşa ceva, dar am încredere că poliţia îşi va face treaba. Nu e posibil aşa ceva, să dai foc unei maşini, după ce ai furat roţile, bateria şi ai distrus catalizatorul. Cred că au vrut să-l desfacă şi să-l fure şi pe acesta, dar nu au putut! Bine că au lăsat cricul sub maşină! 

Am sunat repede la 112, au venit pompierii, dar nu s-a putut salva nimic. Maşina, un Peugeot 307, este distrusă în totalitate. Asteptăm rezultatul anchetei poliţiei, sperăm să-i găsească pe autori şi să aflu şi eu ce i-a determinat să facă aşa ceva”, a spus Valerică Şchiopu, proprietarul maşinii incendiate, citat de Vremea Nouă.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru furt calificat şi distrugere.

“În data de 02.01.2022, începând cu ora 23:15, pompierii militari de la Punctul de Lucru Murgeni din cadrul Detaşamentului de pompieri Bârlad au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă si spumă pentru limitarea si lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism staţionat în comuna Găgeşti. Autoturismului îi lipseau jantele, cauciucurile, prezoanele şi bateria auto. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este acţiunea intenţionată “, au precizat reprezentanţii ISU Vaslui.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Tupeul unui hoţ: fură o ditamai pulpa de porc cu rucsacul. Furtul a avut loc sub ochii angajaţilor VIDEO

Românii care au scandalizat Belgia cu furtul prin metoda „umărul surferului“. Cum îşi alegeau victimele

 

 

 

 

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.