Cursul euro a crescut cu peste 1,5 bani
Echilibrarea sentimentelor față de risc din piețele globale și declarațiile optimiste ale guvernatorului BNR nu au influențat major evoluția pieței valutare locale.
Piața s-a deschis la 5,207 lei, cu peste un ban peste primele tranzacții de luni, iar direcția luată a fost una descendentă, cu un maxim de 5,2305 lei, iar cursul monedei unice a urcat de la 5,2105 la 5,2270 lei, după ce joia trecută acesta coborâse până la 5,2052 lei.
Cu ocazia prezentării Raportului asupra inflaţiei în luna mai 2026, guvernatorul BNR a precizat referitor la poziția actuală din piață a euro că „după calculele noastre, se pare că e unde trebuie (…) Eu nu zic că ar trebui să vă obişnuiţi cu cursul actual. Vă spun că e un curs de piaţă, care deci s-ar putea să fie normal.”
Mugur Isărescu a afirmat, de asemenea, că BNR își permite „o flexibilitate mai mare a cursului, pentru că rezervele sunt la nivel adecvat. Cursul pare să fie echilibrat pe piaţă. Pieţele sunt foarte sensibile la stabilitate politică, să avem cât mai repede un guvern şi continuarea corecţiei fiscale. Şi atenţie, iar mai spun ceva ca să se reţină. De multe ori nu numai faptele strică, şi vorbele. Sunt momente în istoria, cel puţin financiară, când vorbele spuse aiurea sunt mai tari sau în momente nepotrivite.”
Mult mai pozitiv a fost răspunsul pieței monetare, după ce BNR a revizuit în creştere, la 5,5%, de la 3,9% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2026, respectiv 2,9% la sfârşitul lui 2027. „Va creşte până prin iulie, probabil până la 11%, dar creşterile sunt mici, pentru că apoi, în iulie, august şi septembrie, vom avea deja o inflaţie de aproximativ 6%, iar spre sfârşitul anului, 5% şi ceva”, a declarat guvernatorul BNR.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,85%. Cel la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, care a coborât, în a doua ședință consecutivă, de la 5,93 la 5,92%. Indicele la 12 luni a coborât după circa o jumătate de an de la 6,0 la 5,99%.
Euro se tranzacționa între 1,1611 și 1,1663 dolari, valori apropiate de cele de luni, iar media monedei americane a urcat de la 4,4771 la 4,4991 lei, valoare care nu a mai fost atinsă de un an.
Cursul francului elvețian a urcat de la 5,7017 la 5,7148 lei iar cel al lirei sterlină a sărit de la 5,9825 la 6,0306 lei.
Aprecierea monedei americane a ridicat prețul gramului de aur de la 653,8279 lei la 656,8982 lei, în timp ce metalul galben fluctua în piețele specializate între 4.525 și 4.590 dolari/uncie, în ușoară creștere față de începutul săptămânii.
În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat modest la 360,67 forinți/euro. În schimb, a celei poloneze s-a întărit la 4,2389 zloți/euro.
Creșterea cererii de monedă americană a afectat performanța criptomonedelor. Bitcoin a scăzut la 76.464 – 77.315 dolari, față de 82.000 dolari la mijlocul săptămânii trecute. La rândul său, ethereum a alunecat la 2.106 – 2.143 dolari.

Autorul articolului Obiectiv Gr.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://obiectivgiurgiu.ro/cursul-euro-a-crescut-cu-peste-15-bani/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://obiectivgiurgiu.ro/feed/
Titlu original ObiectivGiurgiu.Ro – cotidian de informație, opinie și atitudine civică
Data originala articol 19 mai 2026 19:05
