De ce a abandonat Simona Halep la Roma, deși a făcut un meci excepțional. A părăsit terenul în lacrimi. Mesajul sportivei

Simona Halep a abandonat în turul secund la WTA Roma, deși timp de aproape o oră a făcut un meci excepțional cu Angelique Kerber. Jucătoarea a părăsit terenul în lacrimi, când se afla la egalitate, 3-3, în setul secund, după ce câștigase primul set cu 6-1.

Simona Halep, mesaj după ce a abandonat la Roma

Update miercuri, 12 mai 2021, ora 22.10. Simona Halep a transmis un mesaj pe internet, după ce a fost nevoită să abandoneze la Roma. Jucătoarea de tenis a explicat ce i s-a întâmplat pe teren și a anunțat ce investigație va face joi.

“Din păcate, rezultatele analizelor preliminare arată că am suferit o ruptură la gamba stângă. Voi face un RMN mâine (joi, n.r.) pentru a afla mai multe despre această accidentare, dar deocamdată nu știm cât va dura recuperarea. Sunt foarte dezamăgită să închei în acest fel turneul de la Roma, dar voi face tot posibilul să tratez această accidentare și să revin cât de curând posibil”, a transmis Simona Halep, pe contul ei de Twitter.

Motivul pentru care Simona Halep a abandonat la Roma

La aproape o oră de la începutul meciului, Simona Halep s-a oprit, iar staff-ul medical și-a făcut apariția pe teren imediat și a ajutat-o pe jucătoare să ajungă pe margine. Românca a acuzat dureri puternice la gamba stângă. ”Nu ştiu cum. Nu am făcut nimic,” a spus ea când a fost întrebată cum a avut loc accidentarea.

După ce a discutat cu staff-ul medical, Simona Halep a hotărât să abandoneze meciul. Românca a părăsit terenul în lacrimi, cu ajutorul antrenorului ei, Darren Cahill, şi al altor persoane.

De ce a abandonat Simona Halep la Roma, desi a facut un meci exceptional. A parasit terenul in lacrimi
Simona Halep, iesind de pe teren, in urma accidentarii

Cum s-a purtat Angelique Kerber cu Simona Halep

În ciuda faptului că erau rivale pe terenul de tenis, iar Simona Halep avea avantajul unui prim set excelent, Angelique Kerber a avut un comportament exemplar după ce românca a întâmpinat problema medicală.

Mai exact, Angelique Kerber a rămas lângă Simona Halep, a vorbit cu ea și i-a adus un scaun și i-a cărat geanta. Cele două jucătoare s-au întâlnit până acum la 13 meciuri. Românca a câștigat șapte dintre confruntări, iar jucătoarea din Germania avea șase victorii.

Câți bani va primi Simona Halep după ce a abandonat la Roma

Simona Halep juca la Roma pentru a-și apăra trofeul pe care l-a câştigat anul trecut, după ce adversara sa din finală, Karolina Pliskova, a abandonat. Acum, după ce a fost nevoită să se retragă, românca va primi 18.000 euro și 45 de puncte pentru prezența în turul 2 la Roma.

Ea se numără printre favoritele turneului de la Roland Garros, ce va începe la data de 30 mai și se va desfășura până pe 13 iunie. Rămâne însă de văzut dacă se va recupera pentru a putea reveni pe teren până atunci.

Acest ghinion al Simonei Halep vine după ce românca a pierdut 530 de puncte în urma eșecului de la Madrid Open, la care a fost eliminată în optimi. Jucătoarea a explicat rezultatul slab: ”O oboseală mentală destul de mare, poate probabil că și ani la rând am stat în top și jucam săptămână de săptămână la nivel înalt. Cu siguranță este mai greu să rămâni acolo decât să ajungi, și asta pot să o spun acum”.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.