De la 1 septembrie funcționează trei noi stații de încărcare pentru mașinile electrice în Giurgiu

De la 1 septembrie funcționează trei noi stații de încărcare pentru mașinile electrice în Giurgiu

Începând de vineri, 1 septembrie, giurgiuvenii care conduc o mașină electrică au la dispoziție trei stații de încărcare: adiacent Primăriei Giurgiu, pe Aleea Plantelor (în curtea pieței de pește) și pe strada Unirii (adiacent Hotel Steaua Dunării), pe care le pot utiliza contra cost, prin intermediul unei aplicații destinate acestui serviciu, sumele colectate urmand a fi utilizate de municipalitate strict pentru costurile de funcționare ale stației.

”Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiul Giurgiu”este proiectul prin care au fost posibile, la Giurgiu, achiziția și montarea acestor stații, cu finanțare nerambursabilă din partea Administrației Fondului de Mediu, în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reședințe de județ.

Obiectivul principal al proiectului este așadar îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin stimularea utilizării vehiculelor electrice.

Începând de vineri, 1 septembrie, giurgiuvenii care conduc o mașină electrică au la dispoziție trei stații de încărcare: adiacent Primăriei


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/de-la-1-septembrie-functioneaza-trei-noi-statii-de-incarcare-pentru-masinile-electrice-in-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 2 septembrie 2023 15:32

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.