De Ziua Pompierilor, am fost impresionați de versurile scrise…

ISU Giurgiu

De Ziua Pompierilor, am fost impresionați de versurile scrise de o mamă pentru fiul său – plutonierul Ghimuș Cătălin. De șase ani, acesta este subofițer în cadrul Detașamentului de Pompieri Giurgiu.
Și ne-am convins, încă o dată, că inima de mamă simte altfel fiecare misiune la care participă propriul copil.

E ZIUA LOR

În foc, în soare și în ploi,
Mereu veghează pentru noi
Și sunt prezenți în orice loc,
Pentru a stinge urgent un foc.

Din accident descarcerează
Și astfel multe vieți salvează,
Cu Renault-ul și cu barca
Cu Volvo și chiar cu APCA,
La incendii sunt prezenți,
Pentru cei ce nu-s atenți.

Prin zăpezi cu șenilata,
Deszăpezesc bătrânii cu lopata,
Iar vegetații au de stins,
Cât este câmpul de întins.

Casca și nomex-ul îi protejează,
Chiar dacă focul nu îi menajează,
Prin arșiță și ger, ei acționează,
Atunci când alarma o recepționează.

Îi recunoaștem, sunt printre noi
Pompierii sunt eroi
„Servesc patria „, de zor,
Chiar și azi de ziua lor,
Noi, le urăm de sănătate,
De misiuni ușoare să aibă parte,
Teferi să se întoarcă mereu,
Căci ei ne ajută la greu.

Mihaela Ghimuș

Vezi mai mult

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.