Două proiecte privind creșterea performanței energetice a unitățile de învățământ vor fi propuse pentru finanțare

În ședința extraordinară a Consiliului Local, care a avut loc în data de 18 noiembrie 2021, consilierii locali au aprobat documentațiile tehnico-econimice pentru două proiecte ce vizează lucrări de intervenții pentru creșterea performanței energetice a unităților de învățământ, precum și gestionarea inteligentă a energiei.

„Cele două proiecte „Lucrări de intervenții pentru creșterea performanței energetice Grădinița cu Program Prelungit, nr.1 Prichindeii”, respectiv  „Lucrări de intervenții pentru creșterea performanței energetice Sală de Sport și Internat Colegiul Național Ion Maiorescu” vizează:

– Izolarea pereților exteriori ai clădirii;
– Înlocuirea tâmplăriei cu tocuri și cercevele din PVC pentacameral;
– Reabilitarea podului;
– Reabilitarea planșeului;
– Reabilitarea instalațiilor propune ca sursă regenerabilă folosirea pompelor de căldură tip aer-apă sau aer-aer și integrarea acestora în sistemul existent de încălzire;
– Corpurile de iluminat vor fi înlocuite cu tehnologie LED;
– Montarea unei instalații de panouri solare termice care să asigure apa caldă menajeră de consum;

– Suplimentar, vor fi montate panouri solare fotovoltaice pentru asigurarea parțială a consumului electric.

Proiectele vor fi propuse în vederea obținerii finanțării prin Programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice, finanțat prin Administrația Fondului de Mediu” – anunță Primăria municipiului Giurgiu.

(Sursa foto: arhiva Primăria Giurgiu)
(Jurnal)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Două proiecte privind creșterea performanței energetice a unitățile de învățământ vor fi propuse pentru finanțare

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.