Dumitru Iordache, primarul localității Călugăreni: ” Îmi respect angajații și la fel de mult drepturile pe care aceștia le au…!„

Dumitru Iordache, primarul localității Călugăreni: ” Îmi respect angajații și la fel de mult drepturile pe care aceștia le au…!„

Odată cu începutul acestui an am reluat dialogurile cu primarii unor comune din județ, încercând să trecem în revistă, împreună cu ei,  proiectele realizate în anul ce tocmai s-a încheiat și totodată pe cele ce urmează a fi realizate în acest an, aflate în curs de realizare  sau urmând,. cât de curând, a fi  finalizate, într-un an extrem de greu, unul în care are loc examenul extrem de important pentru ei,  al alegerilor electorale.

 În acest context, am continuat discuția începută la finele anului 2023 cu primarul unei localități emblematice, din județul Giurgiu mai ales din punct de vedere istoric: comuna Călugăreni.

Am terminat sediul  unde se află  Evidența  Populației – ne spunea primarul acestei localități, Iordache Dumitru. Sunt mândru că este o clădire frumoasă… Ba chiar pot spune că este una dintre cele mai frumoase clădiri, cu această destinație, din județul Giurgiu.  Iar pe lângă această bucurie mai am și satisfacția că cetățenii pot veni de acum să își rezolve problemele, în timp util.

Căci atunci când îmi propun realizarea unor obiective,  depun toate eforturile, atât financiare cât și logistice pentru ca rezultatul să fie unul foarte bun.  Nu-mi place să fac nimic doar de dragul de a puncta ceva, cum se zice…”de mântuială!„

Am semnat totodată un contract de finanțare în valoare de un milion de lei, mai bine zis, în valoare de  942.505,43 de lei,  reprezentând un procent de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile destinate proiectului ”Modernizare Iluminat Public Stradal în comuna Călugăreni„ din județul Giurgiu„.

Pentru că localitatea Călugăreni este o comună mare și doresc să ofer confort tuturor locuitorilor de aici. Proiectul a acoperit și satul Hulubești și Uzunu – ne mai spunea primarul Dumitru  Iordache.

Celelalte sate fiind deja beneficiarele acestui proiect de iluminat. Anul 2023 a fost un an dificil, însă poate tocmai din acest motiv satisfacțiile, pentru fiecare  obiectiv propus și realizat în beneficiul cetățenilor acestei comune, mi-au adus un imens motiv de bucurie.

Pentru persoanele cu handicap deși la finele anului trecut nu am primit toată suma,  am identificat câteva soluții legale și mi-am onorat obligațiile față de acești oameni ce se se confruntă cu serioase probleme de viață.

Nici cheltuielile cu fondul de rulment, indemnizații, combustibil și  salarii nu au rămas neachitate. Sunt cu ele în grafic…Și vă asigur că este o mare realizare, având în vedere că avem în prezent 138 de angajați,  ale căror familii își asigură existența din acești bani. 

Dovedindu-ne încă o dată  că este un om de mare caracter, Dumitru Iordache ne-a spus la finalul dialogului nostru: ” Să știți că îmi respect foarte mult angajații și la fel de mult drepturile pe care aceștia le au. Asta pentru că mi se pare absolut normal să pot lucra într-un climat de normalitate, cordialitate și respect față de angajați, acești oameni constituind de fapt  echipa cu care eu gestionez, zi de zi, această instituție, Primăria Călugăreni…!„

(Florian Tincu)

 

Articolul Dumitru Iordache, primarul localității Călugăreni: ” Îmi respect angajații și la fel de mult drepturile pe care aceștia le au…!„ apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Odată cu începutul acestui an am reluat dialogurile cu primarii unor comune din județ, încercând să trecem în revistă, împreună cu ei,  proiectele realizate în anul ce tocmai s-a încheiat și totodată pe cele ce urmează a fi realizate în acest an, aflate în curs de realizare  sau urmând,. cât de curând, a fi  finalizate, […]

Articolul Dumitru Iordache, primarul localității Călugăreni: ” Îmi respect angajații și la fel de mult drepturile pe care aceștia le au…!„ apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/dumitru-iordache-primarul-localitatii-calugareni-imi-respect-angajatii-si-la-fel-de-mult-drepturile-pe-care-acestia-le-au/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 19 ianuarie 2024 04:13

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.