Emilian Popovici, epidemiolog: „Faptul că oamenii se vaccinează nu înseamnă că se va ajunge imediat la un număr foarte mic de infecţii“ INTERVIU

Medicul epidemiolog Emilian Popovici, vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie şi şeful departamentului de epidemiologie al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş“ din Timişoara, a renunţat, ca toată lumea, la anumite activităţi care îl împlineau înainte de pandemie. Una dintre ele este predarea în prezenţa studenţilor, înlocuită de cursurile online. S-a resemnat însă, căci ştie că îndepărtarea fizică de ceilalţi este una dintre puţinele soluţii pentru oprirea noului coronavirus, care le dă, deja de un an, bătăi de cap multor specialişti. Doctorul Emilian Popovici (64 de ani) şi-a bazat afirmaţiile publice de până acum pe studiul individual, dar şi pe discuţiile cu medici români din ţară şi din străinătate, printre ei virusologi, microbiologi şi biostatisticieni. Încă mai sunt multe de aflat despre virus şi despre boala cauzată de el, dar, deocamdată, comunitatea cercetătorilor e convinsă că pandemia se poate încheia dacă oamenii respectă măsurile anti-COVID şi după ce se vaccinează. Pentru a se forma imunitatea colectivă, spune epidemiologul, cel puţin 66% din populaţie ar trebui să devină imună la noul coronavirus, iar rezultatele s-ar vedea limpede când s-ar ajunge la un procent de 80%. România a intrat în etapa a doua din trei a campaniei de vaccinare, iar specialistul crede că s-a făcut un pas semnificativ.

Emilian Popovici: Faptul că oamenii se vaccinează nu înseamnă că se va ajunge la un număr foarte mic de infecţii imediat, cel puţin nu în această fază a vaccinării. De aceea, trebuie respectate măsurile în continuare. Recomandarea din toate ţările este dublă: pe de o parte, ca în maximum un an să fie vaccinat un procent de minimum 60% din populaţie, cu scopul dobândirii imunităţii colective şi limitării circulaţiei virusului; pe de altă parte, menţinerea numărului de infecţii la un nivel minim, pentru a se limita posibilităţile virusului de a genera noi mutaţii, cum au fost cele din Marea Britanie şi din Africa de Sud. Prin acestea virusul tinde să supravieţuiască. 

Aceste mutaţii ar putea deveni mai periculoase decât primele tulpini ale virusului?

Variantele noi nu sunt în niciun caz mai puţin agresive decât cele vechi. Sunt, eventual, la nivelul acelora sau cu un nivel de agresivitate mai crescut, cum se observă la varianta britanică, care are o transmisibilitate mai crescută decât variantele precedente. Aceste variante noi îi permit virusului să-i infecteze pe cei pe care nu-i mai poate infecta la un moment dat. 

În România, campania de vaccinare a început la finalul lui decembrie Sursă foto: Octav Ganea/  Inquam Photos

Rolul măştii de protecţie după vaccinare

Puteţi explica pe înţelesul tuturor cum se ajunge la imunitatea de turmă şi în ce circumstanţe are ea impact?

Imunitatea colectivă sau de turmă înseamnă ca un procent din populaţie să fie imunizat post-infecţios şi/ sau post-vaccinal, ceea ce limitează răspândirea virusului. În teoria epidemiologică se vorbeşte despre un procent de minimum 60% din populaţie. Dar ca această imunitate să devină funcţională, procentul e undeva la 70% şi devine deplin funcţională la 80%. Legat de COVID-19, avem exemplul din Manaus, un oraş din Brazilia cu două milioane de locuitori, aflat pe Amazon. Ţinând cont că în Brazilia nu s-au respectat într-o anumită perioadă măsurile de protecţie şi că accesul se face cu vaporaşe, care presupun o aglomerare umană foarte mare, acolo s-a declanşat o epidemie extraordinar de agresivă şi cu un număr mare de infecţii. Asta a dus la blocarea spitalelor şi a secţiilor de terapie intensivă. Cândva, în cursul verii, s-a observat că epidemia s-a oprit şi toată lumea s-a întrebat de ce. S-au gândit că s-a întâmplat datorită faptului că oamenii au început să poarte măşti, pentru că s-au speriat de ceea ce au văzut în jurul lor. Au început să respecte măsurile nu neapărat pentru că autorităţile le cereau asta, ci din cauza fricii de infecţie. În paralel, americanii şi brazilienii au făcut două studii şi ambele au găsit o prevalenţă a anticorpilor în populaţie de 66%. Atâţia dintre cetăţenii din Manaus dobândiseră imunitate post-infecţioasă. Acest lucru ne duce la concluzia că la un procent de protejaţi prin imunitate post-infecţioasă de 66%, imunitatea colectivă devine funcţională, dovadă fiind oprirea epidemiei. Cu cât virusul are o transmisibilitate mai crescută, ca varianta din Marea Britanie, cu atât acoperirea vaccinală şi prin imunitate post-infecţioasă trebuie să fie mai mare. De aceea, trebuie să limităm numărul de infecţii.  

Unii oameni încă n-au înţeles de ce este important să poarte mască şi în aer liber, din moment ce în primele luni ale pandemiei a fost impusă doar în spaţiile închise. 

De când a început această pandemie tot învăţăm. Unele afirmaţii au fost, în anumite perioade, chiar contradictorii din lipsa de informaţii privitoare la acest virus şi la infecţie. Acum se recomandă purtarea măştii în toate situaţiile, chiar şi atunci când ieşim pe stradă, din cauza cunoştinţelor acumulate despre modul de transmitere a virusului. Este extrem de important să purtăm toţi masca – şi cei care au trecut prin infecţie, şi cei care au fost vaccinaţi –, inclusiv în mediul exterior. 

2022, o ţintă rezonabilă pentru revenirea la normalitate 

Ce discuţii sunt în comunitatea epidemiologilor: ne vom întoarce în 2022 la o viaţă precum cea de dinainte de pandemie? 

Cu siguranţă ne vom întoarce la viaţa noastră normală, dar depinde de noi cât de repede sau de încet se va produce. Dacă oamenii se vor vaccina într-un procent suficient de mare şi într-un timp rezonabil şi dacă, totodată, vor respecta toate măsurile, orizontul de timp se va scurta. 2022 este o ţintă rezonabilă şi nu o spun numai eu. Revenirea în mare măsură la normalitate depinde de comportamentul oamenilor, dar şi de disponibilitatea vaccinului şi de organizarea campaniilor de vaccinare. Nu mă refer numai la România, ci la aproape toate ţările lumii. 

Destule persoane încă nu au încredere în vaccin. 

Sunt oameni care nu pot fi convinşi oricâte argumente le-ai aduce. Majoritatea populaţiei a înţeles care este problema. Unii acceptă vaccinarea din prima, unii vor să se vaccineze şi nu ajung să o facă atât de repede pe cât şi-ar dori, alţii acceptă vaccinarea, dar doresc să mai obţină informaţii. Diferenţa dintre aceste categorii nu este semnificativă. Ceilalţi, însă, sunt mai complicat de convins. 

Specialişti din toată lumea încearcă să înţeleagă noul coronavirus  Sursă foto: Octav Ganea/  Inquam Photos

Cum s-au produs vaccinurile într-un timp scurt

Temerile legate de vaccinurile împotriva COVID-19 sunt întemeiate? 

Nu cred că sunt întemeiate. Unii – din nou, nu mă refer doar la România – acuză rapiditatea cu care a fost produs vaccinul. Haideţi să ne aducem aminte cum au decurs lucrurile… Dacă are răbdare să asculte explicaţiile, orice om de bună-credinţă se convinge că nu se doreşte răul nimănui. Ar trebui să fim puţin naivi să ne gândim că toate guvernele din lume doresc răul propriilor popoare. Dacă ne referim la rapiditatea cu care a fost produs vaccinul, să ne uităm la mai multe aspecte. Avem o mobilizare în ştiinţă fără precedent, colective întregi de cercetători au fost trecute din teme diferite – apropiate ca profil de specializare – în tema COVID, iar acestea au colaborat. A fost o mobilizare financiară extraordinară, nu doar din partea firmelor producătoare, ci şi din partea guvernelor şi a instituţiilor financiare. N-au mai fost necesare negocierile cu diverse instituţii financiare pentru finanţarea producerii vaccinurilor. În plus, numărul de persoane care s-au oferit voluntare a fost important. În 2016, la nivel global erau în jur de 26.000 de voluntari pe toate studiile, pe când acum sunt sute de mii. Nici nu s-au putut folosi toţi voluntarii în contextul pandemiei. Fiind atât de mulţi, nu au mai fost pauze între etapele de studiu. Studii de marketing n-au fost necesare, pentru că era clar că toată lumea voia vaccin. Toate agenţiile naţionale ale medicamentului, şi cea europeană şi cea americană, au acţionat rapid, excluzând timpii birocratici în care se depuneau dosare care stăteau o perioadă până erau analizate. Nu e vorba despre o scurtare a procedurilor de verificare a siguranţei şi a eficacităţii vaccinurilor, ci despre o scurtare a procedurilor birocratice. 

Decidenţii politici români v-au consultat până acum?

Da, în special la nivel local, în Timiş. Fac parte din Comisia de sănătate publică a Primăriei şi a Consiliului Judeţean, am discuţii cu prefecta judeţului, cu oficialităţile şi conducătorii Centrului Regional şi ai Direcţiei de Sănătate Publică. Am discuţii şi cu grupul de comunicare al Ministerului Sănătăţii. Nu sunt consultat ca un consilier, dar particip şi mă străduiesc să contribui pentru a ajuta la rezolvarea problemelor. 

Colaborări cu români din SUA şi Anglia

Aţi început să studiaţi virusul în februarie 2020. Cum a arătat activitatea dumneavoastră de cercetare anul trecut?

Studiez partea de epidemiologie, nu mă ocup de virusologie, dar în specialitatea aceasta trebuie să avem cunoştinţe şi de medicină de laborator, de patologie infecţioasă şi de alte discipline conexe. A intrat în preocuparea mea acest virus aşa cum a intrat în a tuturor celor care s-au simţit responsabili de sănătatea publică. Este şi o provocare care te aduce în câmpul cercetării ca om de ştiinţă chiar şi fără să vrei. Să te confrunţi cu o pandemie este o şansă sau o neşansă unică pentru mulţi dintre noi ca specialişti, dar şi pentru populaţia generală. Le-am spus deja medicilor mei rezidenţi că au şansa să se pregătească în cea mai gravă formă de manifestare a procesului epidemiologic. Sunt convins că aceste generaţii de epidemiologi care se pregătesc în pandemie vor fi nişte profesionişti. 

Cu ce specialişti aţi colaborat dumneavoastră şi ceilalţi epidemiologi în acest timp?

Cu cei de la boli infecţioase, din sănătatea publică, cu microbiologi şi virusologi – facem schimb de informaţii, ne susţinem profesional unii pe ceilalţi. De asemenea, am ajuns la colaborări foarte bune cu un biostatistician de excepţie, Valentin Pârvu, care are 14 ani de experienţă în Statele Unite ale Americii. Aşa mi-am susţinut în special ieşirile publice pe problema proiecţiilor, care s-au adeverit într-o măsură semnificativă şi care le-au fost utile şi autorităţilor. De asemenea, am colaborat cu Ştefan Dascălu, cercetător român care studiază şi lucrează la Oxford în această perioadă.

Printre studenţi, după un curs  Sursă foto: Arhiva personală Emilian Popovici 

Cum aţi trecut prin 2020, v-aţi obişnuit uşor cu restricţiile? 

M-au afectat toate cele întâmplate într-o măsură apropiată de medie. Şi mie mi-a schimbat pandemia o serie de obiceiuri care îmi făceau mare plăcere. M-a frustrat situaţia şi profesional, pentru că n-am mai putut să mă întâlnesc cu studenţii mei. Mă mai întâlnesc cu rezidenţii, dar şi cu ei destul de rar. Am avut nemulţumiri, însă trebuie depăşite, că altfel înseamnă să ne declarăm învinşi, iar asta nu se poate. Pe de altă parte, din moment ce niciun eveniment din viaţă nu este dominat numai de bine sau de rău, au fost şi satisfacţii profesionale prin prisma confruntării cu o asemenea manifestare pandemică, care poate fi o şansă unică pentru un om de ştiinţă. Acum, el poate să arate ce capacităţi are şi cât le este de util celor din jur. 

Cu studenţii aţi vorbit doar online?

Da, am comunicat numai online, din păcate. La un moment dat, am ţinut un curs online de la catedră – se lucrează şi la domiciliu, şi la catedră – şi erau 200 de studenţi prezenţi, dar în jurul meu nu era nimeni. Nu am perceput foarte bine situaţia. Sunt obişnuit să mă întâlnesc cu ei, să am o relaţie bună, să schimbăm acea energie transmisă dinspre cadrul didactic spre student şi înapoi. 

Studenţii, cu urechile ciulite la cursuri

Vi se par mai apatici studenţii de când le predaţi de la distanţă?

Deloc. Sunt extrem de preocupaţi şi îi interesează în mod deosebit problemele legate de boala COVID-19 şi de epidemiologie în general, pentru că, într-un asemenea moment, această ştiinţă automat este văzută altfel de toată lumea. Au înţeles că această specialitate este importantă în asemenea contexte, care pot deveni chiar dramatice. Avem nevoie de ea şi de specialiştii care o practică. Şi faţă de materia pe care o predau cu plăcere de atâţia ani interesul a fost extraordinar de mare. Niciun curs online nu s-a terminat la sfârşitul celor două ore, ci a durat încă un timp semnificativ datorită întrebărilor pe care studenţii mei le-au avut de fiecare dată. 

În viitor ar putea să crească interesul studenţilor pentru epidemiologie?

Deja interesul pentru această specialitate a crescut foarte mult atât din partea absolvenţilor, care accesează rezidenţiatul de epidemiologie, cât şi din partea autorităţilor, care îi acordă epidemiologiei o atenţie din ce în ce mai mare. 

De la dispensarul comunal la epidemiologie

Dumneavoastră cum de aţi ales epidemiologia?

Este complicat să explici de ce ai ales o anumită specialitate. Pentru un chirurg, de exemplu, poate este mai simplu, pentru că are o anumită înclinaţie. Încă de când am fost, cu foarte mulţi ani în urmă, medic în dispensarul comunal şi în dispensare orăşeneşti, înainte să încep activitatea didactică, m-am confruntat cu probleme de sănătate publică şi aproape fără să-mi dau seama am început să fac epidemiologie, pentru că astea erau nevoile postului. În aprilie 1990, au apărut primele două posturi de asistent universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara; îmi aduc aminte că unul era la epidemiologie şi unul la fiziopatologie. Fără să stau mult pe gânduri, am ales epidemiologia, probabil că a contat şi activitatea de dinainte. Nu mi-a părut rău niciodată că am făcut această alegere! 

În ultimul an, s-au făcut comparaţii între pandemia de COVID-19 şi cea de gripă spaniolă, ceea ce a îngrijorat mulţi oameni. Sunt de ajutor astfel de paralele?  

Până la un punct pot fi de ajutor, iar tendinţa de a compara există pentru că a fost ultima pandemie cu efecte deosebit de serioase. După gripa spaniolă, au mai existat pandemii precum cea din 2009 cu acea tulpină de virus gripal H1N1, care însă nu a ridicat problemele ridicate de pandemia din 1918 şi de cea prezentă. Sunt lucruri care se aseamănă în aceste două manifestări pandemice, sunt şi aspecte care le deosebesc. Şi la gripa spaniolă a fost vorba despre un virus nou, înalt infecţios, transmis pe cale aerogenă, faţă de care nimeni nu a avut imunitate în prima fază. S-a impus şi atunci purtarea măştilor, în special în aglomerările urbane, această obligaţie respectată de unii şi nerespectată de alţii fiind caracterizată drept un simbol al „patriotismului de război“. La fel ca acum, şcolile şi multe locuri de muncă au fost închise, iar persoanele infectate au fost carantinate. Mai sunt şi alte elemente comune: în anumite ţări, pandemia a fost intens politizată, iar recomandările făcute populaţiei au fost oarecum asemănătoare. Care ar fi câteva dintre aspectele care deosebesc cele doua pandemii? În 1918, nu a existat un vaccin şi, între timp, medicina a progresat cu o sută de ani.

Cum se naşte un virus 

Existau de mai mulţi ani indicii că o să ne confruntăm cu o astfel de pandemie? 

Predau de câteva zeci de ani epidemiologie şi, anual, când vorbeam despre virusurile gripale, spuneam că este posibil ca acestea să genereze în orice moment o pandemie, dar nu aveam un orizont de timp, dacă va fi peste cinci, zece, 20 de ani. Nu avem cum să anticipăm exact când un virus, gripal sau coronavirus, poate determina un nou virus faţă de care toată populaţia globului să fie descoperită din punctul de vedere al răspunsului imun. În general, noi – epidemiologii, infecţioniştii, microbiologii şi virusologii – ne gândim la posibilitatea apariţiei unui asemenea virus nou. 

Izbucnirea unei pandemii depinde doar de virus sau şi de comportamentul oamenilor?

În primul rând, depinde de virus. De obicei, virusurile suferă două tipuri de variaţii. La anumite intervale de timp, se produc nişte variaţii majore, în urma cărora apar noi subtipuri de virusuri – cum a fost subtipul Wuhan, care a declanşat pandemia –, în faţa cărora toată populaţia globului este descoperită, pentru că niciun om de pe Pământ nu a mai avut contact cu acest subtip de virus. Există şi cele minore, în urma cărora apar noi variante ale aceloraşi subtipuri de virusuri – cum s-a întâmplat la varianta britanică –, care generează epidemiile sezoniere. Oamenii de ştiinţă schimbă mereu informaţii şi vor ajunge să tragă nişte concluzii din ce în ce mai aproape de adevăr despre comportamentul acestui virus şi despre efectele determinate de boala pe care o cauzează. La un moment dat, vom putea afirma că ştim totul despre COVID-19. 

Vom avea un anumit număr anual de cazuri de COVID-19 după încheierea pandemiei?

Este posibil ca infecţia să continue şi după ce această pandemie va fi declarată încheiată, însă recirculaţia virusului va fi cu siguranţă restrânsă. Numărul formelor grave de boală probabil va fi redus şi nu va mai fi de mare actualitate această infecţie. Prin activitatea noastră vrem să punem virusul la colţ şi să-l facem uitat. 

„Omenirea n-a fost pregătită de o confruntare globală“

Participaţi la evenimente legate de sănătatea mintală. Se vorbeşte acum despre epuizarea psihică din cauza restricţiilor şi a fricii de viitor. Cum ne putem obişnui cu gândul că această pandemie ne va mai afecta o vreme? 

Este clar că avem de-a face cu ceva similar unui război global din care lipsesc glontele şi bomba. Însă celelalte componente ale unui război – socială, economică şi de sănătate publică – sunt prezente, la fel şi îngrijorarea, preocuparea, frica. Există o relaţie, stabilită de studii, între pandemie şi depresie. Nu toţi avem acelaşi echilibru în faţa evenimentelor vieţii, oamenii suportă în mod diferit această distanţare socială şi toate celelalte măsuri care caracterizează starea de recluziune. Nu înseamnă neapărat că cei care prezintă semne ale unei depresii au o problemă psihică – doar sunt mai vulnerabili acum. Pandemia îi afectează pe toţi; tinerii şi vârstnicii sunt afectaţi preponderent de distanţare şi de izolare, pentru că le schimbă modul de viaţă obişnuit şi probabil că nu găsesc căile de a se adapta suficient de bine la situaţiile noi. Persoanele aflate între aceste categorii de vârs-tă sunt afecatate în mod deosebit de preocupările economice, de nesiguranţa locului de muncă. Au credite la bancă şi se simt legate de locurile de muncă, plus că o parte dintre tineri şi chiar mulţi vârstnici depind economic de ele. Prin urmare, responsabilitatea persoanelor de vârstă activă e foarte mare.  

Recent a fost publicat un raport realizat de 17 experţi care spun că în viitor ne vom lupta şi cu alte pandemii. Cum ne putem pregăti pentru un astfel de scenariu? 

Nu cunosc acel raport, dar ştiu ce a menţionat doctorul Anthony Fauci (n.r. – medic şi imunolog american), care a vorbit din partea administraţiei SUA. A făcut această afirmaţie – şi sigur are informaţii destule – că omenirea a intrat în era pandemiilor. Sper să nu fie chiar aşa dramatic, dar cu siguranţă omenirea a dovedit că nu a fost bine pregătită pentru o confruntare globală de o asemenea amploare. De aceea, au existat ezitările de la început şi o serie de probleme într-o primă fază. De aici trebuie învăţată o lecţie. Dacă am avut o asemenea problemă globală din cauza acestui virus, să ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat dacă am fi avut o confruntare de genul acesta cu un virus precum Ebola, cu o mortalitate de 70%. Trebuie să învăţăm să ne pregătim pentru posibilele evenimente viitoare. 

Există, în prezent, o nevoie mai puternică a epidemiologilor români de a participa la întâlniri internaţionale privitoare la COVID-19?  

Există tot timpul o astfel de nevoie. Dacă cineva mi-ar cere acum să caracterizez evenimentele din Norvegia legate de acei vârstnici (n.r. – au decedat la scurt timp după vaccinarea anti-COVID), eu n-aş 

avea cum să aflu datele de acolo ca să le pot comenta în faţa dumneavoastră decât prin accesarea unor surse de informare care au posibilitatea să discute direct cu cei din Norvegia sau să obţină informaţii de la cei care investighează. Avem nevoie şi de întâlniri online, care sunt foarte benefice: simpozioane, workshop-uri, conferinţe. Anul trecut, au fost discuţii şi consfătuiri, dar nu cred că s-au organizat mari conferinţe în toată această perioadă din motivul imposibilităţii întâlnirilor faţă în faţă şi din cauza dificultăţilor de organizare a unor congrese mari online. Mă interesează mult dezbaterile şi discuţiile, chiar pe grupuri mai mici, cu specialişti de marcă, pentru că aici poţi să câştigi timp, adică nu-l mai pierzi cercetând ceea ce alţii au descoperit deja. Poţi să faci nişte paşi mai rapizi, să obţii mai multe explicaţii şi să găseşti răspunsuri la întrebări.  

Peste trei decenii de experienţă 

Numele: Emilian Damian Popovici

Data şi locul naşterii: 6 mai 1956, judeţul Timiş

Studiile şi cariera: 

Locuieşte în: Timişoara