Şcolile vor funcţiona după scenariile verde, galben, roşu; punctual, se poate face o abatere

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, vineri, că şcolile vor funcţiona „exact” după scenariile verde, galben, roşu, dar există posiblitatea să se facă o abatere, punctual, în cazul unităţilor de învăţământ în care există mai multe cazuri de cadre didactice infectate cu SARS-CoV-2 sau cu infrastructură deficitară.

„Ordinul comun prevede ca şcolile să funcţioneze exact după scenariile anunţate: verde, galben, roşu, dar prevede şi posibilitatea ca atunci când infrastructura sau când există foarte multe cazuri de cadre didactice care vor pune în pericol derularea procesului educaţional, în aceste situaţii punctuale se va face o analiză temeinică şi, cu aprobarea Inspectoratului şcolar judeţean, va putea fi făcută o abatere de la încadrarea în scenariile verde, galben, roşu. Va fi o analiză punctuală din perspectiva infrastructurii, inclusiv alimentarea cu apă, şi din perspectiva resursei umane, pentru a se vedea şcolile care au avut un număr mare de infectări în rândul cadrelor didactice”, a precizat Cîmpeanu, la o conferinţă de presă comună cu ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

El a fost întrebat despre situaţia de la Şcoala 28 din Capitală unde s-au descoperit mai multe cazuri în rândul cadrelor didactice de infectare cu noua tulpină de coronavirus.

Vlad Voiculescu a explicat că decizia în acest caz va fi luată de Direcţia de sănătate publică, împreună cu conducerea şcolii.

„Este o decizie care va fi luată de Direcţia de sănătate publică, împreună cu conducerea şcolii. Dar, dacă există cazuri confirmate recent, probabil că nu. Decizia cred că poate fi luată astăzi de Direcţia de sănătate publică”, a menţionat Voiculescu, scrie Agerpres.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.