EXCLUSIV: Kaulfland Giurgiu, amendat de ISU pentru gardul care îi separă pe vaccinați de nevaccinați

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Giurgiu s-a autosesizat după ce, în spațiul public, au apărut imagini și comentarii referitoare la montarea unor separatoare mobile în incinta magazinului Kaufland din Giurgiu.

Astfel, în cursul zilei de miercuri, 24 noiembrie, specialiștii din cadrul Inspecției de Prevenire, din cadrul ISU Giurgiu au executat un control la societatea comercială în cauză. Aceștia au constatat faptul că ușa glisantă și calea de evacuare nu sunt păstrate libere și în stare de utilizare la parametrii la care au fost proiectate și realizate, astfel încât să asigure condițiile de evacuare.
Pe calea principală de evacuare este montat un gard despărțitor din panouri de plasă care separă fluxurile de clienți, reducând lățimea căii de evacuare, iar în cazul producerii unei situații de urgență, evacuarea persoanelor nu se poate face în siguranță, contrar prevederilor art. 107, lit. b din Anexa la O.M.A.I. nr. 163/2007 pentru aprobarea normelor generale de apărare împotriva incendiilor.

Societatea comercială a fost sancționată contravențional, conform prevederilor legale, cu 1.000 de lei.
Precizăm faptul că modul în care vor fi remediate deficiențele constatate trebuie comunicat, în scris, la ISU Giurgiu – arată în răspunsul primit de la ISU Giurgiu.

Deocamdată nu se știe dacă supermarketul va renunța la gardul despărțitor, pentru că nu am putut obține un punct de vedere din partea conducerii magazinului de la Giurgiu.

Cert este că situația creată îi nemulțumește pe mulți dintre giurgiuveni, o parte din ei preferând să nu mai frecventeze magazinul comercial, ca formă de protest pentru decizia de a-i separa printr-un gard pe vaccinați de nevaccinați.

Sursa: http://giurgiu-tribune.ro/
Articol sursa: EXCLUSIV: Kaulfland Giurgiu, amendat de ISU pentru gardul care îi separă pe vaccinați de nevaccinați

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.