Florin Cîţu promite creşterea pensiilor, salariilor şi alocaţiilor de la 1 ianuarie: „Nu vom mai folosi aceste creşteri ca instrument electoral”

Proaspăt ales preşedinte al PNL la congresul liberalilor, desfăşurat sâmbătă la Romexpo, Florin Cîţu a făcut o serie de promisiuni, printre care creşterea veniturilor la începutul anului 2022, precizând că nu mai vrea ca aceste măriri să fie folosite drept instrument electoral.

„De la 1 ianuarie şi pensii şi alocaţii, toate cresc de la 1 ianuarie, şi salariul minim. Şi aşa trebuie să se obişnuiască românii: de la 1 ianuarie, în fiecare an, veniturile acestora – pensii, alocaţii, salariul minim – cresc de la 1 ianuarie. Nu vom mai folosi aceste creşteri ca instrument politic”, a declarat Florin Cîţu, sâmbătă la Antena 3.

Acesta a adăugat că majorarea „întotdeauna va fi mai mult decât inflaţia, ţinând cont şi de o creştere economică”.

Cîţu a reafirmat că ar susţine o creştere a salariului minim cu zece procente, de la începutul anului viitor. Anterior, primul ministru avansa ideea unei creşteri procentuale mai mici, dar care să aibă loc de la 1 noiembrie sau de la 1 decembrie.

Citeşte şi: Ludovic Orban, primele declarații după ce a pierdut alegerile din PNL: Luni îmi dau demisia de la șefia Camerei Deputaților. Între mine și Iohannis nu mai există niciun parteneriat de acum

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.