Florin Cîțu și-a delegat atribuțiile către Andrei Baciu, după o primă zi ca ministru interimar al sănătății

Până la rezolvarea crizei politice generate de demiterea lui Vlad Voiculescu, premierul Florin Cîțu pare hotărât să demonstreze ce ar fi trebuit să facă ministrul sănătății.

Andrei Baciu, foto: Agerpres

Prim-ministrul a preluat, miercuri, interimatul la Ministerul Sănătății, după ce, în prealabil, l-a revocat din funcţie pe Vlad Voiculescu, iar vicepremierul Dan Barna a refuzat să fie ministru interimar al Sănătăţii.

Joi, Florin Cîțu a avut o ședință cu șefii DSP și a anunțat că urmează o discuție cu directorii spitalelor COVID.

Între timp, premierul și-a delegat atribuțiile secretarului de stat Andrei Baciu.

„Ca mod de funcționare, voi delega atribuțiile domnului secretar de stat Baciu, pe managementul de zi cu zi, și voi avea, în fiecare zi, cu domnia sa o întâlnire. Dar, ca și până acum, mă voi implica pe partea de resurse, să vedem cu ce putem să vă ajutăm să aveți resurse. În ședința de guvern de astăzi sunt câteva acte normative care țin de Ministerul Sănătății și sper să le aprobăm, să avem o ședință de guvern. Dar în ceea ce privește coordonarea și managementul, domnul Baciu va fi delegat. Vom mai folosi și câțiva dintre consilierii mei pe sănătate. Președintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaților (fostul ministru al sănătății, liberalul Nelu Tătaru – n.r.), dacă e nevoie, ne poate ajuta, am și vorbit. Avem resurse, avem persoane cu care să mergem mai departe, deci nu asta e problema”, a declarat premierul Florin Cîțu, scrie digi24.ro.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.