Franța va desfășura 500 de militari în România, anunță Statul Major

Franţa va disloca 500 de militari în România în cadrul NATO în urma invaziei Ucrainei vecine de către Rusia, a anunţat vineri seară şeful Statului Major al Forţelor Armate Franceze, generalul Thierry Burkhard, potrivit AFP.

Armata francezaFoto: Wikimedia Commons

„NATO a decis să-și consolideze prezența, să trimită un semn foarte clar de solidaritate strategică, să poziționeze forțele în România”, a declarat generalul Burkhard într-un interviu acordat Radio France Internationale și France 24.

Franța „s-a oferit voluntar (…) pentru a asigura rolul de națiune-cadru, adică de țară conducătoare, pentru a desfășura în curând un batalion în România”, a adăugat el.

„Vom disloca circa 500 de oameni, cu vehicule blindate, vehicule de luptă, pentru a oferi sprijin României, dar și pentru a aduce mesajul de solidaritate strategică din partea tuturor membrilor NATO”, a spus șeful de stat major.

În plus, prezența militară franceză în cadrul NATO în Estonia, țară care se învecinează cu Rusia, va fi extinsă dincolo de ajutorul planificat pentru martie, a indicat șeful Statului Major.

„Având în vedere situația pe care o trăiește astăzi NATO, precum și situația de criză și situația de război din Ucraina, s-a decis să ne menținem sistemul”, a explicat generalul Burkhard.

„Urmează să menținem o companie, în jur de 200 până la 250 de militari, cu vehicule blindate, va fi o companie de vânători alpini, obișnuiți, echipați, experimentați să lupte în mijlocul frigului extrem”, a spus el.

Este vorba despre „a trimite un semnal foarte, foarte clar de solidaritate strategică față de Estonia, dar și un semnal real de fermitate și fără ambiguitate față de Rusia”, a spus el.

După anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, NATO a desfășurat grupuri de luptă multinaționale în cele trei state baltice și Polonia, pentru o misiune permanentă de „Prezență în avans sporită, EFP”, asumată de mai multe țări membre.

Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat vineri, la Bruxelles, că Franţa va accelera desfăşurarea de militari în România, în cadrul NATO, ca răspuns la invadarea Ucrainei de către armata rusă, transmite AFP.

Forța de Răspuns a NATO activată pentru prima dată

Ca răspuns la invazia neprovocată și nejustificată de către Rusia a Ucrainei, Alianța și-a aliniat forțele operaționale maritime, terestre, aeriene, spațiale și cibernetice pentru a apăra suveranitatea NATO.

Odată cu aprobarea planurilor de răspuns de către Consiliul Nord-Atlantic și în conformitate cu evoluțiile din mediul de securitate, s-au angajat acum elemente ale Forței de Răspuns a NATO.

Acesta este un moment istoric și este prima dată când Alianța activează aceste forțe de reacție rapidă, cu rol de descurajare și apărare.

”Ele reprezintă o forță flexibilă, credibilă în luptă, care poate fi folosită în mai multe moduri, utilizând la maximum caracterul lor agil. Aceste măsuri de descurajare sunt prudente și ne îmbunătățesc viteza, reacția și capacitatea de a-i proteja pe cei un miliard de cetățeni care se bazează pe noi și pe care am jurat să-i apărăm.”, spune într-o declarație de presă General Tod D. Wolters, Comandantul Forțelor Aliate din Europa (SACEUR).

Canada și SUA s-au angajat să contribuie suplimentar cu încă 7.460 de militari, inclusiv o brigadă blindată, unități de artilerie, o fregată și aeronave de supraveghere, pentru a sprijini acest efort la nivelul întregii Alianțe.

Pe măsură ce NATO implementează aceste măsuri de vigilență sporită pe flancul estic al Alianței, forțele militare aliate vor fi poziționate și se vor antrena pentru a spori pregătirea și interoperabilitatea.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.