Încă două proiecte privind unitățile de învățământ vor fi propuse pentru finanțare


În ședința extraordinară a Consiliului Local, care a avut loc în data de 18 noiembrie 2021, consilierii locali au aprobat documentațiile tehnico-econimice pentru două proiecte ce vizează lucrări de intervenții pentru creșterea performanței energetice a unităților de învățământ, precum și gestionarea inteligentă a energiei.

Cele două proiecte ”Lucrări de intervenții pentru creșterea performanței energetice Grădinița cu Program Prelungit, nr.1 Prichindeii”, respectiv ” Lucrări de intervenții pentru creșterea performanței energetice Sală de Sport și Internat Colegiul Național Ion Maiorescu” vizează: Izolarea pereților exteriori ai clădirii; Înlocuirea tâmplăriei cu tocuri și cercevele din PVC pentacameral; – Reabilitarea podului;  Reabilitarea planșeului; Reabilitarea instalațiilor propune ca sursă regenerabilă folosirea pompelor de căldură tip aer-apă sau aer-aer și integrarea acestora în sistemul existent de încălzire; Corpurile de iluminat vor fi înlocuite cu tehnologie LED; Montarea unei instalații de panouri solare termice care să asigure apa caldă menajeră de consum; Suplimentar, vor fi montate panouri solare fotovoltaice pentru asigurarea parțială a consumului electric.

Proiectele vor fi propuse în vederea obținerii finanțării prin Programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice, finanțat prin Administrația Fondului de Mediu.

(function(d, s, id) {
var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0];
if (d.getElementById(id)) return;
js = d.createElement(s); js.id = id;
js.src = „//connect.facebook.net/en_GB/sdk.js#xfbml=1&version=v2.6&appId=1717431751829987”;
fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs);
}(document, ‘script’, ‘facebook-jssdk’));

Sursa: obiectivgiurgiu.ro
Articol sursa: Încă două proiecte privind unitățile de învățământ vor fi propuse pentru finanțare

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.